În data de 15 septembrie 2015 Curtea a pronunţat hotărârea Lari c. Moldovei (cererea nr. 37847/13). 

 

Subiectul cererii:

Reclamanta Lari este cetăţean al Republicii Moldova, născută în 1961. Reclamanta s-a adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, susţinând că i-au fost încălcate drepturile sale conform prevederilor stipulate în articolul 2 a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

 

Circumstanţele cauzei:

În circumstanţe suspicioase, în 1999 fiica de şaptesprezece ani a reclamantei a fost găsită fără suflare ca urmare a unei supradoze medicamentoase în blocul unei companii. Potrivit expertizei medico-legale, decesul a fost cauzat de o intoxicaţie medicamentoasă, însă în cadrul expertizei, s-a constatat că pe corpul victimei au fost descoperite echimoze pe piciorul stâng, hemoragie în membrana mucoasei anale şi în vestibulul vaginului, cauzate cu 30-40 minute înaintea morţii. În urma expertizei, au fost iniţiate proceduri penale pe faptul comiterii infracţiunii de determinare la sinucidere. În cadrul procedurii au fost audiaţi mai mulţi martori care au relatat ultimele 24 de ore ale victimei C. Paznicul clădirii unde a fost găsită tânăra a declarat că în clădirea oficiul nu a fost nimeni în afara de tânără care a fost găsit fără suflare. Totodată, tânăra a intrat în clădire cu doi bărbaţi P. şi M care la scurt timp au plecat, tânăra rămânând singură. Astfel că în urma audierii martorilor şi a probelor la dosar, Procuratura sectorului Centru a concluzionat că a fost un accident fatal, victima consumând un număr mare de pastile care a avut un final tragic.

În 2005 reclamanta Lari, s-a plâns Procuraturii Generale, că nu a fost informată despre decizia din 24 decembrie 1999 şi că aflat de aceasta doar în decembrie 2004. Ea a invocat că investigaţia a fost superficială şi ineficientă, cerând redeschiderea procedurilor. De asemenea, reclamanta a notat că investigaţia a examinat doar versiunea suicidului şi a eşuat să verifice circumstanţele care au determinat leziunile pe corpul fiicei sale şi să stabilească timpul când medicamentele puteau fi inhalate. 

În urma cererii depuse de către reclamantă, Procuratura generală a anulat ordonanţa din 24 decembrie 1999 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale, constatând că procedurile au fost încetate după o investigaţie superficială şi incompletă; că nu a fost dispusă o examinare medico-legală a corpului lui C.; nu a fost stabilită substanţă cu care a fost intoxicată C.; investigaţia nu a aflat cum C. a obţinut medicamentul şi în ce circumstanţe cu 30-40 minute înainte de moartea acesteia au fost cauzate mai multe leziuni pe corp; nu a fost verificată complicitatea lui P., M., I. şi V. în comiterea infracţiunii. 

În mai 2005 reclamanta a fost recunoscută în calitate de parte vătămată în cadrul procedurilor penale, iar în septembrie aceluiaşi an Procuratura Generală a transferat cauza penală de la Procuratura sectorului Centru la Procuratura municipală, invocând întârzieri şi comportamentul neprofesionist al investigaţiei. 

Examinarea medico-legală a corpului a fost finalizată în octombrie unde s-a constatat că moartea putea să survină după 2 ore de la ingestie cu o supra doză de 40 de pastile. 

În urma investigaţiei, reclamanta a primit un răspuns că investigaţia întârzie deoarece persoanele ce urmează a fi audiate se află în afara ţării. Iar în iunie 2012 reclamanta s-a plâns Procurorului General despre ineficienţa investigaţiei şi că nu este informată despre mersul procedurii penale. În iulie 2012 reclamanta a primit un răspuns că investigaţia este pendinte şi că va fi informată despre decizia pe caz. 

Ulterioarele plângeri a reclamantei despre ineficienţa procedurilor şi imposibilitatea de a exercita drepturile sale au rămas fără răspuns. 

În faţa Curţii reclamanta invocând articolul 2 din Convenţie, dreptul la viaţă, s-a plâns că investigaţia condusă de autorităţi nu a fost eficientă şi promptă. 

 

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susţinut că reclamanta Lari nu a epuizat toate căile de recurs interne şi nu a încercat să conteste ultima decizie. Totodată, Guvernul a susţinut că reclamantul nu a dat dovadă de diligenţă şi  interes în ceea ce priveşte ancheta şi nici nu a încercat să conteste decizia din 20 mai 2008 privind suspendarea anchetei. Astfel că, Guvernul a susţinut că cererea ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă, prin analogie cu cauza Gusar contra Republicii Moldova şi România (cererea 37204/02).

 

Raţionamentele CEDO:

Curtea notează că reclamanta a depus eforturi pentru a-şi valorifica drepturile sale procedurale în conformitate cu legislaţia internă. Perioada de valabilitate a plângerii sale a fost recunoscută de către prim-adjunct al Procurorului General atunci când a ordonat redeschiderea anchetei la 17 martie 2005. Toate cererile sale de până în octombrie 2012 a avut ca rezultat asigurări din partea autorităţilor că va fi informată în timp util cu privire la rezultatul investigaţiei penale acestuia.

Curtea nu este convinsă că este o decizie concretă în ceea ce priveşte ultima decizie a Procuraturii Generale de a suspenda ancheta. Dar, se referă la caracterul adecvat al anchetei, durata acesteia şi implicarea reclamantei. Reluarea anchetei pentru a treia oară, de aproape paisprezece ani după eveniment, nu poate fi privită ca o cale de atac eficientă în aceste condiţii

Din materialele prezentate Curţii nu rezultă că după redeschiderea investigaţiei s-ar fi încercat să se afle circumstanţele în care C. ar fi obţinut medicamentele sedative şi cum au apărut leziunile pe corpul acesteia cu 30-40 minute înainte de deces, în condiţiile în care ea deja a inhalat sedative sau să investigheze eventuala complicitate a celor patru martori. Aparent martorii nu au mai fost audiaţi repetat. Potrivit ordonanţei din 2008, raportul de expertiză din 21 iunie 2006 a fost unica probă obţinută după redeschiderea investigaţiei, deşi aparent expertul s-a bazat pe concluziile expertizei din 1999.

Curtea a notat că investigaţia a durat 14 ani, cu lungi întreruperi, care au fost considerate drept excesive de însuşi autorităţi. Ea a considerat că o astfel de durată îndelungată a investigaţiei, în lipsa factorilor de complexitate şi cu deficienţele nominalizate, nu satisface cerinţele promptitudinii implicite obligaţiei procedurale în temeiul articolului 2 din Convenţie. 

Mai mult decât atât, este evident din ordonanţa din 04 mai 2005, că până la această dată, autorităţile nu au implicat reclamantul în investigaţia respectivă. După această dată, ea nu a primit vreo informaţie despre investigaţie, decât dacă se plângea de lipsa eficienţei acesteia. Curtea a subliniat în mai multe rânduri că implicarea rudelor serveşte pentru a se asigura de responsabilitatea publică din partea autorităţilor şi a controlului public al acţiunilor lor în astfel de situaţii în măsura necesară pentru a proteja interesele legitime ale persoanei. Curtea subliniază că articolul 2 necesită mai mult decât informarea rudelor despre progresul anchetei: include implicarea activă a acestora în ea. Curtea constată că acest lucru nu a fost pus în aplicare în cazul reclamantei. Mai mult decât atât, întârzieri substanţiale în care implică o rudă în proceduri de investigaţie nu sunt acceptabile (a se vedea Mikayil Mammadov v Azerbaidjan, nu 4762/05, § 132, 17 Decembrie 2009;.... şi Vasilca v Republica Moldova, nr 69527 / 10, § 34, 11.02.2014).

 

Decizia CEDO:

În urma celor expuse mai sus, Curtea constată în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Costuri şi Cheltuieli:

Reclamantul a cerut 25,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2,100 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. 

Curtea a acordat reclamantului 12,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2,100 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. 

Hotărârea în original poate fi accesată: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-157349 

 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă