La data de 06 octombrie 2015 Curtea a pronunţat hotărârea  N.P. contra Republicii Moldova (cererea nr.58455/13 ).

 

Subiectul cererii:

Reclamanta N.P este cetăţean al Republicii Moldova, născută în 1986, locuieşte în or. Chişinău.

N.P s-a adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu o cerere în care susţine că i-au fost încălcate drepturile sale stipulate în articolul 8 (dreptul la viaţa privată şi de familie) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

 

Circumstanţele cauzei:

Reclamanta locuia cu fiica sa de 4 ani A., şi cu mama sa, G.  Ca urmare a unui apel telefonic de la C.I., la 22 septembrie 2011, poliţia a luat-o forţat pe A. din casa, fiind plasată la spitalul clinic de copii ”V. Ignatenco”. Potrivit unui raport medical, reclamanta a avut o intoxicaţie alcoolică puternică, confirmând declaraţiile persoanei C.I care a susţinut la politie că au existat persoane care pot confirma că atât reclamanta cât şi mama acesteia consumau foarte des băuturi alcoolice, iar fetiţa reclamantei ajungând să cerşească mâncare. Comisariatul de Poliţie Ciocana a întocmit un raport în privinţa evenimentelor din 22 septembrie 2011. În urma raportului întocmit de aceştia, un lucrător social şi un psiholog au vizitat locuinţa reclamantului şi au constatat dezordine şi lipsa alimentării cu apă, electricitate şi gaz, fiind clasificată drept o locuinţă  nesalubră şi necorespunzătoare pentru trai.

La scurt timp, reclamanta a fost audiată de către un ofiţerul de poliţie, deoarece potrivit raportului poliţiei reclamanta nu îşi onora obligaţiile parentale, iar din cauza abuzului cu alcool, a certurilor şi bătăi cu mama sa în prezenţa copilului, aceasta nu îşi onora obligaţiunile, copilul fiind neglijat. Totodată, organele de drept constatând comiterea unei infracţiuni contravenţionale, reclamantei    i-a fost aplicată amenda în mărime de 200 lei.

De asemenea, autoritatea tutelară a examinat situaţia lui A, iar în cadrul audierilor, s-a constatat existenţa aparenţelor de intoxicaţie. Astfel autoritatea tutelară a concluzionat că reîntoarcerea minorei A. în familia biologică se va solda cu pericol pentru viaţa şi sănătatea acesteia. Autoritatea a decis să o plaseze pe A. în centrul municipal pentru copii şi să iniţieze procedurile de decădere din drepturile părinteşti a reclamantei. În perioada septembrie 2011 minora A. a fost internată în spital, fiind diagnosticată cu encefalopatie, tiroidă, hiposomnie, insuficienţă urinară, etc.

La începutul anului 2012 prin hotărârea judecătoriei Ciocana s-a decis decăderea din drepturile părinteşti a reclamantei faţă de minora A., invocându-se starea sănătăţii a micuţei, condiţiile locative anti sanitare, şomajul părintelui, consumul excesiv de alcool şi violenţă.

Reclamanta a depus recurs. Prin decizia Curţii de Apel, cererea de recurs a fost respinsă pe motivele reţinute de instanţa de fond.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din mai 2013, a fost respins recursul declarat de reclamant.

Reclamantul s-a plâns la procuratură pe faptul luării forţate a copilului din locuinţa acesteia, în septembrie 2011. Procuratura a  declarat că evenimentele din septembrie 2011 au fost legale şi conform procedurilor în asemenea cazuri.

În anul 2013 minora a fost plasată într-o familie de asistenţi sociali profesionali. Mama de mai multe ori a solicitat o întâlnire cu micuţa, însă de fiecare dată i-a fost refuzată cererea pe motiv că pe durata procedurii de decădere din drepturile părinteşti, vizitele sunt interzise. Ulterior, în  decembrie 2013 reclamanta a primit permisiunea să viziteze minora A. în zilele de duminică în prezenţa tutorelui.

La în februarie 2014, reclamanta a născut cel de al doilea copil. Patru zile mai târziu, invocând lipsa unei locuinţe şi resurselor pentru întreţinerea copilului, a dat acordul pentru adopţia acestui copil.

În faţa Curţii reclamanta N.P s-a plâns, invocând articolul 8 din Convenţie, motivând că hotărârile judecătoreşti de decădere din drepturile părinteşti şi restricţionarea vizitelor copilului, încalcă dreptul la respectul vieţii de familie.

 

Poziţia Guvernului:

Guvernul a admis că a existat o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea vieţii de familie  garantat de articolul 8 § 1 din Convenţie. Cu toate acestea, Guvernul susţine că a fost în conformitate cu legea, şi anume articolul 67 din Codul familiei, fapt ce a urmărit scopul legitim de protecţie a intereselor copilului, şi nicidecum nu poate fi considerată o acţiune disproporţionată.

Bazându-se pe materialele de probă în dosarul în faţa instanţelor naţionale, Guvernul a declarat că - având în vedere bolile grave diagnosticate - reclamanta a acţionat iresponsabil în ceea ce priveşte viaţa şi sănătatea minorei A., astfel ea nu şi-a îndeplinit sarcinile părinteşti - şi nu a contestat acest lucru.

Guvernul a  mai menţionat că reclamanta a abuzat de alcool, a fost şomer şi nu a avut intenţia de a-şi găsi un loc de muncă, iar comportamentul ei a fost contrar intereselor copilului, a cărei viaţă ar fi  fost în pericol în continuare,  dacă revenea în sânul familiei vulnerabile.

Guvernul a susţinut că scopul nu a fost de a dat spre adopţie  minora A şi că, prin numirea unui tutore din cadrul familiei solicitantului, autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru a preveni separarea copilului de familie.

De asemenea, Guvernul susţine că reclamanta nu a avut un interes real în menţinerea contactului fiica sa A. deoarece ea nu a cerut permisiune de la instanţele de judecată. Mai mult, reclamanta nu a avut niciodată intenţia să o viziteze pe micuţa A. după decembrie 2013, atunci când cererea sa de vizite au fost aprobată. Guvernul a menţionat că decizia de a retrage autoritatea părintească a fost reversibilă deoarece în cei trei ani care au urmat, reclamanta nu a făcut careva acţiuni concrete care ar demonstrat contrar celor menţionate, însă în schimb a continuat să acţioneze iresponsabil în ceea ce priveşte îndatoririle părinteşti. Pentru a sprijini această afirmaţie, se face referire la decizia reclamantei de a abandona al doilea copil.

În concluzie, în opinia Guvernului, ingerinţa de care s-a plâns reclamanta, nu constituie o încălcare a articolului 8 din Convenţie.

 

Raţionamentele CEDO:

Curtea constată că acţiunile autorităţilor naţionale au fost prevăzute de lege, în particular prevederile art. 69 şi 72 din Codul familiei.

Curtea notează totodată că autorităţile naţionale şi-au motivat deciziile sale de decădere din drepturile părinteşti, pe faptul că reclamanta nu a demonstrat capacitate de a acorda copilului său o alimentaţie sănătoasă, îmbrăcăminte, un mediu sanitar, o dezvoltarea socială, ceea ce însemna un pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului.

În ceea ce priveşte suficienţa motivelor respective, Curtea notează, cu titlu de constatare importantă, că pentru a ajunge la concluzia respectivă, instanţele de judecată s-au rezumat la reiterarea motivelor invocate de autorităţilor sociale, de rapoartele poliţiei  precum şi de condiţiile de trai ale reclamantei N.P. Însă curtea notează faptul că nu fost examinate alte dovezi, cum ar fi rapoartele anterioare a poliţiei sau ale autorităţilor sociale, or declaraţiile vecinilor. Curtea constată în acest caz că instanţele naţionale au ignorat probele invocate de reclamantă, în loc să le evalueze.

Mai mult, Curtea a constatat că nu există nici un indiciu ca instanţele naţionale ar fi căutat probe ”independente”, cum ar fi evaluarea unui psiholog, pentru a constata „maturitatea emoţională” a reclamantei şi motivaţia de a acţiona ca un părinte responsabil şi de a rezolva dificultăţile locative. Motivarea instanţei de fond, de apel şi supremă nu au inclus vreo analiză a încercărilor reclamantei de a-şi îmbunătăţi situaţia, după luarea forţată a minorei A., cum ar fi angajarea, curăţenia casei şi îndeplinirea formalităţilor pentru încadrarea minorei A., într-o instituţie preşcolară.

În continuare Curtea notează că nu există nici un indiciu ca instanţele judecătoreşti să analizeze în profunzime în ce măsură dificultăţile în creşterea copilului sunt imputabile incapacităţilor reclamantei.

În final, Curtea notează că, în afara constatărilor descriptive a rapoartelor, ce au atenţionat repetat cele observate în septembrie 2011, cum ar fi condiţiile anti-sanitare, scandalul cu mama sa, lipsa alimentaţiei corecte, îmbrăcăminte etc. nu s-a solicitat informaţii despre condiţiile sau asistenţa acordată reclamantului până la această dată. Curtea a constatat că obţinerea acestei informaţii era necesară în temeiul legii şi că aceasta ar fi fost pertinentă în evaluare dacă autorităţile şi-au onorat obligaţiile sale pentru a promova unitatea familială şi că au examinat suficient eficacitatea altor măsuri alternative mai puţin drastice, până a urmări separarea copilului de reclamant prin decăderea din drepturile părinteşti.

În ceea ce priveşte restricţionarea dreptului la vizite, Curtea constată că aceste măsuri au fost prea aspre şi autorităţile au eşuat în ceea ce priveşte prezentarea motivelor suficiente pentru a le justifica.

 

Decizia CEDO:

În urma celor expuse mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că a existat o încălcare a articolului 8 §1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Totodată, judecătorul Silvis şi López Guerra au formulat o opinie separată.

 

Costuri şi Cheltuieli:

Reclamanta N.P a cerut 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1,880 Euro cu titlu de  costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 7,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1,030 Euro cu titlu de  costuri şi cheltuieli, 850 Euro fiind cheltuielile Consiliului Europei în ceea ce priveşte asistenţa primită de la Consiliul Europei.

Hotărârea în original poate fi accesată la:  http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-157531

 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă