La 28 aprilie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza  I.P. vs Republica Moldova (cererea nr.33708/12).

Subiectul cererii:

Reclamanta I.P. s-a născut în 1987 şi locuieşte în Chişinău. În faţa Curţii reclamanta s-a plâns în baza articolului 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (interzicerea tratamentului inuman şi degradant), de asemenea a invocat articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private), menţionând în continuare încălcarea articolului 13 din Convenţie (dreptul la un recurs efectiv). În opinia sa, aceasta a constituit o încălcare a obligațiilor pozitive ale statului de a proteja integritatea fizică a individului și a vieții private și de a oferi căi de atac eficiente în acest sens.

Circumstanţele cauzei:

I.P. care avea o relaţie de mai mult de un an cu O.P. a susţinut că a fost violată de către acesta în seara zilei de 10 mai 2012. O.P s-a supărat pe reclamantă din motiv că aceasta nu i-a răspuns la apelul telefonic, astfel O.P. a aşteptat-o lângă casă după care a urcat-o cu forţa în maşină sa şi a dus-o la el acasă, unde a ţinut-o captivă toată noaptea. Încercările reclamantei de a scăpa au fost contracarate de comportamentul și amenințările cu violența și moartea din partea lui O.P. Potrivit reclamantei, acesta a lovit-o, a tras-o de păr și a amenințat-o de fiecare dată când a încercat să plece din mașină. O.P. a negat acuzațiile reclamantei cu privire la actele de violență și a recunoscut că a pălmuit-o de mai multe ori înainte de a intra în mașină. Potrivit reclamantei, O.P. a închis-o în casă și lăsat-o în pace timp de aproximativ patruzeci și cinci de minute. Reclamanta a încercat să scape, dar nu a reuşit deoarece în casă nu exista un telefon, aceasta nu avea bani iar hainele sale erau rupte și murdare de sânge. La întoarcere, O.P., i-a ordonat reclamantei să se dezbrace și să se culce cu el în pat. Ca urmare a refuzului reclamantei O.P. a atacat-o și amenințând-o a violat-o. Dimineața, reclamanta în mod forţat a fost supusă sodomiei după care i-a permis să plece cu un taxi.

La 11 mai 2015, reclamanta a depus o plângere penală împotriva lui O.P. Un raport medical eliberat în aceeași zi, a constatat mai multe vânătăi pe fața, buzele, gâtul și toracele reclamantei, unele dintre vânătăi aveau mărimea de 5x4centimetri.

La 6 august 2010, Procuratura a refuzat să inițieze procedura penală împotriva lui O.P., Procurorul invocând versiunea lui O.P. potrivit căreia I.P. se afla într-o relaţie cu acesta şi că tot ce s-a întâmplat a fost benevol. Tot atunci Procurorul a iniţiat o procedură administrativă împotriva lui O.P. pe motiv că acesta a agresat-o pe reclamantă. I.P. a atacat ordonanţa Procurorului de neîncepere a urmăririi penale, însă cererea sa a fost respinsă. I.P. a apelat la judecătorul de instrucţie care a admis cererea reclamantei şi a dispus o nouă examinare a cauzei. Aceasta a constatat că urmărirea penală a fost superficială și incompletă iar audierile au avut loc fără martori.

 La 18 aprilie 2011, plângerea reclamantei cu privire la viol a fost respinsă din nou, motivând că O.P. și reclamanta au întreţinut relaţii sexuale iar acest lucru a fost consensual din moment ce semne caracteristice de viol nu au fost descoperite pe corpul acesteia. În plus, reacția violentă din partea lui O.P. a fost provocată de comportamentul imoral al reclamantei manifestat prin faptul că acesta a plecat la plimbare cu o altă persoană, şi nu a răspuns la apelurile telefonice ale lui P.O., venind acasă târziu.

Cererile de recurs ale reclamantei au fost respinse la 22 august 2011 de către Procurorul ierarhic superior, iar la 23 noiembrie 2011, de către judecătorul de instrucţie.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că termenul de șase luni pentru depunerea prezentei urma să fie calculat din 22 august 2011, și nu din 23 noiembrie 2011, data emiterii deciziei de către judecătorul de instrucție. În acest context a solicitat Curții să declare cererea inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni.

Guvernul a susținut că procurorii nu au inițiat procedurile de urmărire penală cu privire la viol în urma plângerii reclamantei, deoarece nu a exista nici o dovadă că aceasta a fost victima unui viol. În opinia acestora, rapoartele medicale nu au prezentat astfel de dovezi. În plus, potrivit guvernului, procurorii au întreprins toate măsurile în scopul elucidării circumstanțelor cauzei.

Raţionamentele CEDO:

Curtea reamintește cauza Ipati[1] vs Republica Moldova, unde a respins obiecțiile Guvernului privind neepuizarea căilor de atac naţionale, deoarece urmărirea penală a durat mai mult de cinci ani, iar solicitantul înainte de a depune cererea la Curtea Europeană a apelat la judecătorul de instrucție de trei ori, însă fără succes. Hotărârea Ipati vs RM s-a bazat pe elementele specifice ale acestui caz, Curtea neavând intenţia de a declara că plângerile înaintate judecătorilor de instrucție depuse în conformitate cu articolul 313 din Codul de procedură penală al RM nu ar fi o cale de atac efectivă. Acest lucru este confirmat de faptul că într-o decizie ulterioară în cazul Cuprianov vs Republica Moldova[2], Curtea a declarat plângerea reclamantului inadmisibilă din cauza eșecului său de a depune o plângere la judecătorul de instrucție. Prin urmare, Curtea a menţionat că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în consecință, obiecția Guvernului a fost respinsă.

Într-o serie de cazuri, articolul 3 al Convenției a dat naștere obligației pozitive de a efectua o anchetă oficială[3]. O astfel de obligație pozitivă nu poate fi considerată, în principiu, ca fiind limitată numai în cazurile de rele tratamente din partea agenţilor de stat[4]. Astfel, Curtea consideră că statele au obligații pozitive inerente articolului 3 din Convenție de a adopta dispoziții de drept penal eficiente pentru pedepsirea violului și de a le aplica în practică prin anchete și urmăriri penale eficiente[5].

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea notează că investigația efectuată de către procurorii din RM a fost greșită luând în consideraţie mai multe momente. În primul rând, procurorii au refuzat să inițieze proceduri penale după primirea plângerii reclamantei, considerând acuzațiile acesteia ca nefiind suficient de grave. Procurorii au ignorat constatărilor din rapoartele medicale inițiale precum semnele de violență pe care le avea reclamanta pe corpul ei și urmele de material seminal din vagin, iar faptul că violatorul a avut zgârieturi pe gât era caracteristic unui viol. Curtea a considerat că este dificil de a accepta poziția Guvernului că nu au existat suficiente dovezi care să justifice inițierea procedurilor penale, în conformitate cu articolul 274 din Codul de procedură penală al RM.

Curtea a notat că, la 6 august 2010, Procuratura a respins plângerea reclamantei fără audierea martorilor și / sau efectuarea a orice fel de investigație. Decizia Procuraturii a fost anulată de către un judecător de instrucţie la 7 februarie 2011, pe motiv că ancheta a fost incompletă și superficială.

În cadrul redeschiderii anchetei, Procuratura a obținut noi rapoarte medicale, a audiat părinții lui O.P. și pe unul din prietenii acestuia. Nu s-a realizat nici o confruntare între reclamantă și P.O. și nici alți martori nu au fost audiați. Procurorul a acceptat fără nici o rezervă versiunea faptelor descrise de către O.P. conform cărora reclamanta nu a fost forțată să vină cu el în seara zilei de 10 mai 2010. Acesta nu a audiat vecinii victimei sau angajaţii stației PECO din apropiere care, conform opiniei reclamantei, au asistat la momentul când aceasta a încercat să scape de O.P. Ofiţerul de urmărire penală nu a încercat să găsească o explicație pentru declarațiile divergente ale lui O.P. date experților criminaliști și procurorului cu privire la faptul că acesta a întreţinut relații sexuale cu reclamanta la 10 mai 2010. Reclamanta a informat procurorul că la 11 mai 2010, a fost la spital și a fost diagnosticată cu comoție cerebrală, ca urmare a atacului. Aceste informații la fel nu au fost verificate în cursul anchetei. Și, în sfârșit, în momentul în care procurorul a decis că O.P. a comis totuşi o infracțiune uşoară, termenul pentru o astfel de procedură expirase.

Având în vedere cele relatate mai sus, Curtea, fără a exprima o opinie cu privire la vinovăția lui O.P., a considerat că urmărirea penală în cazul reclamantei nu a corespuns cerințelor inerente obligațiilor pozitive ale statului de a investiga în mod eficient și de a pedepsi violul și abuzul sexual. Astfel, Curtea constată că în speță a avut loc o încălcare a obligațiilor pozitive ale statului pârât în ​​temeiul articolului 3 al Convenției.

Curtea a considerat că, având în vedere caracterul inadecvat al investigației circumstanțelor cu privire la violul reclamantei, o acțiune civilă care se bazează pe aceleași fapte și acuzații nu ar fi avut nici o perspectivă de succes. În consecință, Curtea consideră că nu a fost demonstrat faptul că au existat remedii efective care să permită reclamantei de a solicita despăgubiri pentru presupusul viol[6]. Prin urmare, a constatat o încălcare a articolului 13 coroborat cu articolul 3 din Convenție.

Decizia CEDO:

Curtea a hotărât, în unanimitate, violarea articolului 13 al Convenției coroborat cu articolul 3 al Convenției, de asemenea a considerat că nu este necesară examinarea separată a plângerilor în baza articolului 8 din Convenţie.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanta a solicitat suma de 90000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 5607 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli iar Curtea a obligat statul să-i acorde acesteia suma de 10000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-154152

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă