La data de 10 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Varga şi alţii vs Ungaria (cererile nr. 14097/12, 45135/12, 73712/12, 34001/13, 44055/13, şi 64586/13).

Subiectul cererii:

Cazul are la bază 6 cereri  depuse în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului de către 6 cetăţeni şi anume Messrs Lajos Varga, Tamás Zsolt Lakatos, Gábor Tóth, László Pesti, Attila Fakó şi Gábor Kapczár la data de 1 Martie, 10 Iulie, 14 Noiembrie 2012, 14 Mai, 2 Iulie, şi respectiv 1 Octombrie 2013.

Reclamanții s-au plâns cu privire la detenția lor în celule supraaglomerate în incinta penitenciarului și lipsa unui recurs intern efectiv bazîndu-se pe articolul 3 în conjuncţie cu articolul 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

La data de 23 septembrie 2014, Curtea a informat părţile că a considerat oportun să aplice procedura unei hotărîri-pilot conform prevederilor articolului 46 § 1 din Convenţie.

Circumstanţele cauzei:

Bazându-se pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) și articolul 13 (dreptul la un remediu efectiv), reclamanții s-au plâns că condițiile de detenție a acestora în diferite închisori au fost  inumane și degradante neavînd nici o cale de atac eficientă în ţara lor, drept care l-ar putea invoca în cererile lor cu privire la condițiile de detenție în care erau ei deţinuţi.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că a existat o cale de atac eficientă pentru a examina plângerile reclamanților în temeiul articolului 3, însă ei nu au depus astfel de plîngeri. Din acest motiv, plângerile lor referitoare la articolul 3 ar trebui să fie respinse din motivul neepuizării căilor de atac interne, în timp ce plângerile în temeiul articolului 13 coroborat cu articolul 3 au fost vădit nefondate. Acesta a susținut, în special că reclamanții nu au depus în instanțele naționale solicitarea cu privire la despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea drepturilor lor personale ce ţin de condițiile inumane de detenție a acestora. Pentru a dovedi eficiența acestei căi legale, Guvernul a făcut referire la hotărârea Înaltei Curți de la Budapesta din 26 martie 2013, prin acordarea drept compensaţie în sumă de 250.000 HUF pentru condițiile neadecvate de detenție ale domnului A.B. Această instanță a apreciat că Centrul de detenție a acționat cu încălcarea normelor naționale privind spațiul minim personal.

În ceea ce privește plângerile privind condițiile de detenție și existența unor căi de atac interne eficiente, Curtea consideră că acestea ridică probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, determinarea cărora necesită o examinare a fondului cauzei. Curtea concluzionează, prin urmare, că acestea nu sunt în mod vădit nefondate.

Însă, Curtea consideră că un singur caz citat de Guvern nu este suficient pentru a demonstra existența unor practici interne care ar dovedi eficacitatea remediului[1].

Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea nu este convinsă că legile maghiare, precum sunt interpretate și aplicate de către instanțele judecătorești naționale, ar permite reclamanților să obţină  despăgubiri la prezentarea dovezilor de acuzație referitoare la condițiile de detenție inumane sau degradante. Astfel, se ajunge la concluzia că o acțiune civilă ce ţine de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor referitoare la personalitatea acestora, efectuate în legătură cu condițiile inumane sau degradante de detenție, nu îndeplinesc criteriile unei căi de atac eficiente, care să ofere despăgubiri adecvate.

Raţionamentele CEDO:

Curtea a reiterat principiile sale generale cu privire la problema suprapopulării în penitenciare. În special, în această speţă a existat o puternică prezumție de tratament degradant în temeiul articolului 3 al Convenției, deoarece deţinuţii dispuneau de mai puțin de 3m² de spațiu personal. Cu toate acestea, chiar dacă spațiul personal al unui deținut a fost aparent suficient, Curtea ar putea găsi o încălcare a articolului 3, atunci când spațiul a fost lipsit de ventilație și iluminat, lipsa de exercițiu în aer liber și bloc sanitar în condiţii dezastruoase cu o igienă proastă.

În absența oricărei obiecții prezentate de către guvernul maghiar sau orice document care ar putea dovedi contrariul, Curtea nu a văzut nici un motiv să se îndoiască de afirmațiile reclamanților cu privire la spațiu personal, care, de asemenea, a coincis cu rapoartele privind suprapopularea pe scară largă în închisorile din Ungaria, raport prezentat de către Comitetul european pentru prevenirea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante sau pedeapsă ("CPT"), precum și de către comisarul maghiar pentru Drepturi Fundamentale.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că spațiul personal limitat disponibil pentru toţi cei șase deținuți nu îndeplineşte standardele europene stabilite de CPT și jurisprudența Curții. Stresul și dificultățile întîmpinate de către reclamanți, prin urmare, au depășit nivelul inevitabil de suferință în detenție și au atins pragul de severitate necesar pentru a caracteriza detenția lor ca degradantă, cu încălcarea articolului 3 din Convenţie.

Curtea a constatat că căile de recurs interne în legislația maghiară prezentate  de Guvern, deși accesibile, au fost ineficiente în practică.

Primul remediu, fiind depunerea unei acțiuni civile pentru daune-interese pentru încălcarea drepturilor referitoare la personalitate în conformitate cu normele generale de răspundere civilă delictuală, nu a oferit nici o perspectivă rezonabilă sau despăgubiri adecvate. Într-adevăr, astfel de cereri introduse în fața instanțelor judecătorești naționale şi anume, acțiunile depuse de către reclamanți au fost respinse nu deoarece plângerea de  supraaglomerare nu a fost motivată, ci din cauza dispozițiilor a legii aplicabile, cum sunt interpretate și aplicate de instanțele de judecată.

În al doilea rând, sugestiile Guvernului, și anume depunerea unei plângeri la Procurorul General cu privire la condițiile neadecvate de detenție, nu a produs un efect preventiv în practică. Curtea a fost de părere că, chiar dacă deținuții ar fi putut obține un ordin de la Procuratură ce ar impune Penitenciarului pentru a remedia o încălcare a dreptului lor la spațiu adecvat și condiții sanitare de viață, orice îmbunătățire a situației lor personale ar putea fi doar în detrimentul altor deținuți.

Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că a existat o încălcare a articolului 13, coroborat cu Articolul 3, din cauza absenței unui remediu eficient pentru deținuți ce se referă la condițiile de detenție.

Avînd în vedere că aproximativ 450 de cazuri similare privind condițiile neadecvate de detenție sunt pendinte în prezent împotriva Ungariei. Prin urmare, Curtea a considerat oportun că natura problemelor identificate justifică o procedură-pilot de judecată.

Curtea nu a considerat oportun ca aceste speţe să le amâne până la punerea în aplicare a măsurilor relevante de către stat. Ar fi nedrept faţă de reclamanţi în astfel de cazuri, de a retrimite nemulțumirile lor autorităților naționale, după ce déjà perioade îndelungate s-au aflat în condiţii de detenție inumane sau degradante. În plus, Curtea continuă să examineze astfel de cazuri pentru a reaminti obligaţiile statelor în temeiul Convenţiei.

Pentru a facilita punerea în aplicare eficientă a hotărârilor sale de-a lungul acestor ani, Curtea poate adopta o procedură hotărâre-pilot care să-i permită să identifice în mod clar într-o hotărâre existența unor probleme structurale care stau la baza încălcărilor și pentru a indica măsuri sau acțiuni specifice care trebuie luate de statul pârât pentru a remedia aceste probleme[2].

Un alt obiectiv important al procedurii hotărîrii-pilot este de a induce statul pentru a rezolva un număr mare de cazuri individuale care decurg din aceeași problemă structurală la nivel național, punerea în aplicare a principiului subsidiarității care stă la baza sistemului Convenției. Într-adevăr, sarcina Curții, astfel cum este definită la articolul 19, este de a "asigura respectarea angajamentelor asumate de către Înaltele Părți Contractante în Convenție și Protocoalele sale".

Obiectul procedurii hotărîre-pilot este de a facilita soluționarea mai rapidă și mai eficientă a unei disfuncții care afectează protecția drepturilor din Convenție[3].

În special, atunci când un stat nu este în măsură să garanteze condiții fiecărui deținut în conformitate cu articolul 3 din Convenție, acesta a fost poziția constantă a Curții și a tuturor organelor Consiliului Europei, soluția cea mai potrivită pentru problema supraaglomerării ar fi reducerea numărului de deținuți prin utilizarea mai frecventă a măsurilor punitive nonprivative de libertate și minimizarea recurgerii la detenția preventivă.

Nu este de competența Curții să indice statelor semnatare modul în care ar trebui organizate sistemele interne ce ţin de Penitenciare. Aceste aspecte ridică o serie de probleme juridice și practice complexe care, în principiu, depășesc funcția judiciară a Curții. Cu toate acestea, Curtea ar aminti în acest context, recomandările Comitetului de Miniștri care invită statele să încurajeze procurorii și judecătorii de a folosi cât mai mult posibil alternativele la detenție, în scopul de a rezolva problema creşterea numărului deţinuţilor închisoare (a se vedea în special Recomandarea nr R (99) 22 și Recomandarea Rec (2006) 13 a Comitetului de Miniștri).

Recent exemplu este Italia care demonstrează că astfel de măsuri, puse în aplicare în cadrul unei proceduri de hotărîre-pilot, pot contribui la rezolvarea problemei suprapopulării în penitenciare [4].

Decizia CEDO:

Astfel, Curtea în unanimitate, decide încălcarea articolului 3 din Convenţie şi a a rticolului 13 în conjuncţie cu articolul 13 din Convenţie. 

Costuri şi cheltuieli:

Curtea a considerat că Ungaria este obligată să achite domnului Varga 5.000 de euro (EUR), dl Lakatos și dlui Tóth cîte 14.000 EUR fiecare, dl Pesti 3.400 EUR, dlui Fako 11,500 EUR și dl Kapczár 26.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu moral.

Un total de 12150 EUR a fost acordat pentru costuri și cheltuieli.

 

Hotărîrea în original poate fi accestă la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-152784 

 

 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă