La 5 februarie 2015, Marea Cameră a pronunţat hotărârea în cauza Bochan vs Ucraina (cererea nr.2251/08).

Subiectul cererii:

Reclamanta, Mariya Ivanivna Bochan, este cetățeană ucraineană, care s-a născut în 1917 și locuiește în Ternopil (Ucraina). În faţa Înaltei Curţi, reclamanta a fost reprezentată de către fiul său, dl I.Bochan, avocat care profesează în Ternopil (Ucraina).

Cauza se referă la procedura de „revizuire în circumstanţe excepţionale" la nivel naţional, iniţiată de doamna Bochan în temeiul hotărâri Curții Europene a Drepturilor Omului", care a avut la bază caracterul abuziv al procedurilor cu privire la dreptul acesteia la proprietate (Hotărârea din 3 mai 2007).

Invocând articolul 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) și articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei (protecția proprietății), reclamanta s-a plâns cu privire la eşuarea procedurii „revizuiri în circumstanţe excepţionale”, în special, a menţionat că Curtea Supremă nu a ţinut cont de constatările Curții Europene în hotărârea din 3 mai 2007 și că prin motivarea deciziei sale, Curtea Supremă a contrazis constatările instanţei europene.

Circumstanţele cauzei:

Din 1997 până în prezent doamna Bochan a solicitat, însă fără succes, titlu de proprietate la o parte dintr-o casă deținută la momentul respectiv de către domnul M., precum și terenul pe care se află casa. Cererea ei cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate a fost examinată în repetate rânduri de către instanțele judecătorești naționale. Cazul reclamantei a fost retrimis de către Curtea Supremă instanțelor ierarhic inferioare cu jurisdicție teritorială diferită și, în cele din urmă, domnul M. a fost recunoscut proprietar legal al acelei părţi de casă și că avea dreptul de a folosi terenul pe care a fost construită casa.

La 17 iulie 2001, doamna Bochan a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a plâns de nedreptăţile comise faţă de ea în cadrul procedurilor  naționale. Prin hotărârea din 3 mai 2007, CEDO a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană (dreptul la un proces echitabil), luând în considerare circumstanțele, privind retrimiterea spre examinare la instanţele ierarhic inferioare a cauzei doamnei Bochan de către Curtea Supremă, și lipsa unei motivări suficiente în deciziile interne.

Totodată CEDO a decis că nu a fost necesar să se pronunțe asupra pretenţiilor reclamantei bazate pe articolul 1 din Protocolul 1 (protecția proprietății), deoarece această problemă nu a fost înaintată în faţa Înaltei Curţi. La fel au fost respinsă ca neîntemeiată şi plângerea reclamantei cu privire la durata procedurilor judiciare la nivel naţional.

Reclamantei i-a fost acordată suma de 2.000 EURO drept prejudiciu moral. Până în prezent, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei nu a încheiat supravegherea executării acestei hotărârii.

În contextul Hotărârii Curţii Europene din 3 mai 2007, reclamanta, la 14 iunie 2007, a depus cererea de „revizuire în circumstanțe excepționale”, în conformitate cu legislația ucraineană privind reexaminarea sau redischiderea procedurii la nivel naţional, în scopul repunerii reclamantului în situaţia anterioară. Reclamanta a solicitat Curții Supreme să anuleze toate deciziile la nivel naţional adoptate în cazul ei și să pronunţe o nouă hotărâre, prin care să-i accepte pretenţiile în întregime. Curtea Supremă a respins cererea de revizuire la 14 martie 2008, argumentând că deciziile naționale au fost corecte și bine întemeiate. La 5 iunie 2008, Curtea Supremă, declară inadmisibilă o nouă cerere de revizuire a reclamantei, pe motiv că nu au existat temeiuri pentru reexaminarea cauzei.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că articolul 6 din Convenție a fost inaplicabil în procedura referitoare la „revizuirea în circumstanțe excepționale”. Reprezentanţii Guvernului au menţionat că decizia Curții Supreme din 14 martie 2008, prin care s-a respins prima cerere de revizuire a reclamantei, nu a stabilit drepturile sau obligațiile civile ale acesteia. Decizia Curții Supreme de Justiție din 5 iunie 2008, prin care a fost respinsă a doua cerere de revizuire, a fost cea care a "definit" drepturile și obligațiile civile ale reclamantei. Prin urmare, odată ce reclamanta nu s-a plâns împotriva procedurilor din iunie 2008, fiind considerate viciate, articolul 6 nu a fost aplicabil.

Raţionamentele CEDO:

CEDO a stabilit că, constatările sale din hotărârea din 3 mai 2007 au fost denaturate de către Curtea Supremă din Ucraina.  În consecinţă, cererea reclamantei Bochan privind dreptul său de proprietate nu a putut fi examinată prin prisma acestor constatări, în condiţiile prevăzute de legea ucraineană pentru procedura de revizuire.

Curtea a considerat că unele dintre pretenţiile doamnei Bochan în acest caz, pot fi înțelese ca o presupusă absenţă a unei bune executări a hotărârii CEDO din 3 mai 2007. Or, orice plângere privind neexecutarea unei hotărâri a Curții sau remedierea unei încălcări deja stabilite nu intră în competenţa sa[1]. Reiterând jurisprudenţa sa constantă, Curtea a declarat inadmisibilă plângerea reclamantei Bochan care se referea la remedierea situaţiei la nivel naţional, în contextul Hotărârii menţionate.

Doamna Bochan a depus o nouă cerere în adresa Curţii Europene, prin care s-a referit la desfășurarea și corectitudinea procedurilor juecătoreşti la nivel naţional din martie 2008.

Înalta Curte a considerat că are competența de a examina noul motiv invocat de reclamanta Bochan, astfel încât, să nu atenteze la prerogativele Ucrainei și ale Comitetului de Miniștri în conformitate cu articolul 46 (forța obligatorie și executarea hotărârilor).

CEDO a reamintit de asemenea, că statele contractante au decis cum să execute cel mai bine hotărârile Curții, în condiţiile constatării unei încălcări a articolului 6 din Convenţie cel mai eficient mod de a repune reclamantă în situația sa inițială (restitutio in integrum) a fost aplicarea procedurilor de revizuire a cauzei la nivel naţional.

Având în vedere atât prevederile relevante ale legislației ucrainene, cât și natura și domeniul de aplicare a recursului excepțional, se constată că acest mod de casare a fost decisiv pentru drepturile și obligațiile civile ale reclamantei Bochan. Ca urmare, articolul 6 § 1 din Convenţie a fost aplicabil în această procedură.

Curtea menţionează că nu este rolul său de a fi ce-a de-a patra instanţă, şi de a pune întrebări prin prisma articolului 6 § 1 în ceea ce priveşte hotărârile instanțelor naționale, cu excepția cazului când constatările acestora pot fi considerate arbitrare sau vădit nejustificate.

CEDO reamintește că hotărârea sa din 3 mai 2007, a fost interpretată eronat de către Curtea Supremă din Ucraina. În timp ce Curtea Europeană a găsit, de fapt, o încălcare a art. 6 din Convenție din cauza lipsei de echitate procedurală la nivel naţional, Curtea Supremă a concluzionat că hotărârile instanțelor naționale au fost legale și justificate, și că doamna Bochan a obținut satisfacție echitabilă în privinţa violării dreptului său ce ţine de termenul rezonabil.

Înalta Curte a menţionat că motivarea deciziei Curții Supreme nu poate fi considerată o interpretare diferită a unui text juridic, aceasta, într-adevăr, poate fi apreciată ca vădit arbitrară sau ca implicând o negare a justiţiei, o denaturare a hotărârii CEDO pronunțate în 2007 în cauza reclamantei şi care a avut ca efect, împiedicarea acesteia de a înainta o cerere cu privire la examinarea dreptului său de proprietate în condiţiile procedurii de casare conform legislației ucrainene, prin prisma hotărârii menţionate.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie din motivul lipsei de corectitudine în desfăşurarea procedurilor judecătoreşti la nivel naţional care a culminat cu decizia pronunțată de către Curtea Supremă a Ucrainei la 14 martie 2008.

Curtea nu a considerat necesar de a examina în acesta cauză, dacă a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenţie.

Decizia CEDO:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea a decis să nu-i acorde reclamantei satisfacţia echitabilă.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanta nu a înaintat nici o revendicare cu privire la costuri și cheltuieli, însă a solicitat 300000 EURO (trei sute mii euro) cu titlu de prejudiciul moral suportat în urma încălcării art.6 §1 din Convenţie.

CEDO a hotărât că statul pârât trebuie să-i achite reclamantei, în termen de trei luni, 10000 EUR (zece mii euro), plus orice taxă care poate fi exigibilă, pentru prejudiciul moral.

În conformitate cu 45 § 2 din Convenţie judecătorii Yudkivska, Lemmens şi Wojtyczek au prezentat opinii separate.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-152331

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă