La 2 decembrie 2014, Curtea Europeană a pronunţat hotărârea în cauza Battista vs Italia (cererea nr.43978/09).

Subiectul cererii:

Reclamantul, Alessandro Battista, este un cetățean italian care s-a născut în 1967 și locuiește în Napoli (Italia).

Cauza se referă la imposibilitatea dlui Battista de a obține un pașaport sau o carte de identitate valabilă pentru o călătorie în străinătate motivul fiind faptul că acesta nu a achitat pensia de întreţinere pentru copiii săi.

Bazându-se pe articolul 2 din Protocolul nr 4, domnul Battista s-a plâns în faţa Înaltei Curţi că i-a fost încălcat dreptul la libertatea de circulație. Acesta a menţionat, în special, că nu a existat nici o normă legală cu privire la prevenirea părinților care nu au achitat pensia de întreţinere a copiilor privind imposibilitatea de a obţine un pașaport sau de a adăuga numele copiilor în pașaport. Bazându-se pe articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), domnul Battista a afirmat că refuzul de a i se elibera un pașaport a constituit o încălcare a dreptului său la viață privată.

Circumstanţele cauzei:

La 29 august 2007, în cursul procedurii de divorţ, dl Battista a solicitat judecătorului să-i elibereze un pașaport nou, care să includă, de asemenea, numele unuia dintre cei doi copii ai săi. Soția sa nu a fost de acord cu această cerere pe motiv că reclamantul nu a achitat plățile de întreținere ordonate de către judecător la momentul separării cuplului.

Printr-o hotărâre din 18 septembrie 2007, judecătorul a respins cererea domnului Battista, subliniind că există riscul ca acesta să se eschiveze de la obligația sa din moment ce doreşte să călătorească în străinătate.

La 31 octombrie 2007, Comisarul de Poliție din Napoli a solicitat domnului Battista prezentarea pașaportului său la secția de poliție și a invalidat cartea de identitate pentru călătorii în străinătate.

La 7 februarie 2007, domnul Battista a solicitat judecătorului din Napoli să-i elibereze un pașaport nou. Cererea sa a fost respinsă printr-o hotărâre din 29 februarie 2008, pe motivul că dl Battista nu a achitat sumele de întreținere în ceea ce privește copiii săi.

Dl Battista a depus cerere de apel împotriva acestei hotărâri, întemeiată pe încălcarea dreptului său la libertatea de circulație. Instanța a respins cererea sa, motivând că dl Battista nu a achitat întreținerea și că această circumstanță a stat la baza refuzului de a i se permite eliberarea unui nou pașaport, dat fiind interesul superior al copiilor, în conformitate cu articolul 12 din Legea cu privire la Pașapoarte.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a subliniat că articolul 16 din Constituția Italiei prevede că libertatea cetățeanului de a părăsi teritoriul ţării este condiționată de respectarea obligațiilor prevăzute de lege. De asemenea, a menţionat jurisprudența Curții Europene referitoare la restricțiile privind libertatea de circulație în situațiile proceselor penale în curs şi refuzul sau încălcarea obligațiilor privind serviciul militar.

Raţionamentele CEDO:

În primul rând, Curtea a menţionat că acest caz evidenţiază o nouă problemă, deoarece pînă acum aceasta nu s-a pronunţat cu privire la măsurile de restricționare a libertății de a părăsi o țară din cauza existenței unor datorii care decurg din responsabilitățile de întreținere. În cazurile anterioare examinate de către Curte şi de către fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 2 din Protocolul nr 4 s-au axat pe alte interdicții[1].

Articolul 2 § 2 din Protocolul nr 4 prevede pentru toţi dreptul de a părăsi orice țară pentru a merge în orice altă țară, la alegerea sa. Refuzul de a-i elibera un pașaport reclamantului și anularea cărţii de identitate pentru călătoriile în străinătate de către instanțele judecătorești naționale au condus la o încălcare a acestui drept. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă ingerința a fost "prevăzută de lege", a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime, prevăzute de articolul 2 § 3 din Protocolul nr 4 și dacă a fost "necesară într-o societate democratică" realizarea unor astfel de obiective. În ceea ce privește legalitatea măsurii, Curtea a menţionat că conform jurisprudenței sale constante cu privire la expresia "prevăzută de lege" aceasta impune nu numai ca măsura contestată să aibă o bază în dreptul intern, dar, de asemenea, se referă şi la calitatea normelor şi la faptul ca aceste norme să fie accesibile persoanei în cauză iar efectele acestora să fie previzibile[2].

Astfel, după cum a argumentat şi guvernul, ingerința a fost bazată pe articolul 12 din Legea nr. 1185 din 21 noiembrie 1967, care a fost modificată prin Legea nr. 3 din 2003, în legătură cu faptul că reclamantul nu a plătit pensia de întreţinere pentru copiii săi. În acest caz, ingerința a avut în mod clar un temei juridic în dreptul intern. În acest sens, Curtea constată, de asemenea, că Curtea Constituțională, prin decizia sa nr. 0464 din 1997, a declarat că scopul articolului 12 din Legea nr 1185 este de a "asigura ca părintele să-și îndeplinească obligațiile privind copiii săi " Curtea consideră, de asemenea, că instituirea acestei măsuri urmărește un scop legitim de protejare a drepturilor copiilor reclamantului.

În ceea ce privește proporționalitatea restricției impuse în raport cu motivul unei datorii neplătite, Curtea observă că o astfel de măsură este justificată atât timp cât aceasta asigură realizarea obiectivului de recuperare a creanțelor în cauză. Mai mult decât atât, fiind justificată inițial, o măsură de restricționare a libertății de circulație a unei persoane poate deveni disproporționată și încalcă drepturile persoanei, dacă aceasta se prelungește automat pentru o perioadă de timp mai lungă. În orice situaţie, autoritățile naționale au obligația de a se asigura că orice încălcare a dreptului unei persoane de a părăsi țara să fie justificată și proporțională cu circumstanțele de la început și pe toată durata interdicţiei. Această măsură de restricționare a libertății de circulație a unei persoane nu poate dura mult în timp fără a fi verificată periodic dacă este justificată.  Revenind la circumstanțele cauzei, Curtea notează că reclamantul nu are pașaport sau carte de identitate valabilă în străinătate din 2008. Astfel cum reiese din materialele dosarului, din deciziile naționale relevante, instanțele naționale nu au considerat necesar să examineze situația în mod individual a persoanei în cauză, sau capacitatea sa de a plăti sumele datorate și de a i se aplica măsura contestată în mod automat. Au fost luate în considerare doar interesele economice ale beneficiarilor de alimente. Mai mult decât atât, Curtea notează că problema de recuperare a creanțelor de întreținere este supusă unei cooperări civile la nivel european și internațional. Înalta Curte a reamintit că există modalităţi de recuperare a creanţei dincolo de frontierele naționale, în special se menţionează Regulamentul nr.4/2009 al Consiliului Europei din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, Convenția de la Haga din 23 noiembrie 2007, privind recuperarea internațională a pensiei de întreţinere datorată copiilor şi altor membri ai familieiși Convenția de la New York din 20 iunie 1956, privind recuperare pensiei de întreținere din străinătate. Aceste instrumente nu au fost luate în considerare de către autoritățile la momentul aplicării măsurii. În plus, Curtea constată că, în speță, restricția aplicată reclamantului nu a garantat achitarea pensiei alimentare pentru copil. Prin urmare, reclamantul a fost supus unei măsuri automate, fără nici o limitare în timp sau domeniu de aplicare. În plus, instanțele naționale, nu au revizuit din 2008 justificarea și proporționalitatea măsurii privind circumstanțele cauzei. În lumina celor de mai sus, Curtea a considerat că impunerea automată a unei astfel de măsuri, pentru o perioadă nedeterminată, fără a lua în considerare circumstanțele persoanei în cauză, nu pot fi caracterizate ca fiind necesare într-o societate democratică.

Decizia CEDO:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 4 (libertatea de circulație) la Convenția Europeană  privind  Drepturile Omului.

Costuri şi cheltuieli:

Curtea a hotărît ca statul să-i achite dlui Battista suma de 5.000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-148177