La data de 30 octombrie 2014 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Nosko şi Nefedov vs Rusia (nr. cererilor 5753/09 şi 11789/10) 

Subiectul cererii:

Cazul are la bază două cereri (nr. 5753/09 şi 11789/10) înaintate împotriva Federaţiei Ruse, depuse la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 34 al Convenţiei de către doi cetăţeni ruşi, Alla Vladimirovna Nosko şi Nikolay Polikarpovich Nefedov la data de 30 decembrie 2008 şi, respectiv, 25 ianuarie 2010. 

Reclamanții au fost condamnaţ i pentru luare de mită și complicitate de luare de mită. Reclamanții au fost vizaţi în cadrul operațiunilor sub acoperire, şi anume învinuiţi de infracţiunea - luare de mită.  Detaliile faptice ale operațiunilor sub acoperire nu sunt în contradicţie și reclamanţii au recunoscut că au primit bani în schimbul promisiunilor de a executa anumite servicii.Cu toate acestea, reclamanţii au contestat poziția Guvernului cu privire la motivele operațiunilor sub acoperire și a circumstanțelor în care acest fapt a avut loc. În special, ei au susținut că au acceptat bani doar pentru că poliția i-a instigat să facă acest lucru, însă după susţinerile lor, ei nu ar fi făcut acest fapt.

Reclamanții s-au plâns că probele prezentate pentru susţinerea învinuirii în comiterea infracțiunilor legate de luare de mită efectuată de către organele de poliție au fost ilegale și au dus la încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale.

Circumstanţele cauzei:

Reclamanta s-a născut în 1960 și locuiește în or. Zarechnyy, regiunea Penza. La momentul arestării sale, deţinea funcţia demedic dermatolog-venerologist în Secţia Ambulatoriu al Spitalului municipal din Zarechnyy. A fost condamnată pentru luarea de mită de la pacienţi contra unei valori de 500 RUB echivalentul a 11 Euro pentru eliberarea certificatelor medicale fără examinarea pacienţilor.

Cel de-al doilea reclamant s-a născut în 1951 și locuiește în Cheboksary, în Republica Ciuvaș. La momentul arestării sale, reclamantul activa în calitate de medic psihiatru în cadrul Dispensarului Narcologic la un Centru regional de Narcologie. În cererea sa el a indicat faptul că agentul sub acoperire a solicitat reclamantului ajutorul în modificarea testului de sînge, şi anume a nivelului de alcoolemie, şi ca rezultat să nu i se ridice carnetul de conducere, deoarece funcţia pe care o exercita la momentul comiterii abaterii şi anume în calitate de conducător auto, era unica sursă de venit. Reclamantul atunci a fost de acord să încerce să aranjeze această modificare şi să vorbească cu personalul de laborator şi a dat de înţeles faptul că Dl Y. ar trebui să achite suma de 6000 RUB, echivalentul a 126 Euro, sau 7000 RUB, echivalentul a 147 Euro, tehnicianului de la laborator.

Poziţia Guvernului:

Potrivit Guvernului, poliția din Zarechnyy a primit informații operaționale confidențiale referitor la  implicarea reclamantului în acceptarea ilegală de bani pentru eliberarea certificatelor de concediu medical false. La 19 noiembrie 2007, organul de poliţie a decis să efectueze o operațiune sub acoperire care vizează reclamantul, cu scopul de a obţine informaţii privitor la activitatea sa ilegală. Poliția a delegat o persoană din interior pentru a participa la această operațiune în calitate de agent secret.

Guvernul a susținut că la începutul anului 2008, poliția a primit informații cu implicarea celui de-al doilea reclamant și alți membri ai personalului de la Centrul regional de Narcologie în emiterea rapoartelor medico-legale false în schimbul unor sume băneşti. La 17 iulie 2008, poliția a decis să pună în aplicare operațiunea sub acoperire. Unul dintre ofițerii de poliție, domnul Y., a fost ales pentru a participa la operațiunea sub acoperire și să mituiască reclamantul pentru modificarea rezultatelor testelor de sînge ale Domnului Y. și întocmirea unui raport medico-legal fals.

Guvernul a contestat argumentul invocat de către reclamanţi şi a susținut că reclamanții au avut o intenție preexistentă pentru a comite infracţiunea de luare de mită, şi poliția a efectuat operațiuni sub acoperire într-un mod legal,iar procedurile penale împotriva reclamanților au fost corecte.

Guvernul a susținut că operațiunile sub acoperire în ambele cazuri nu au implicat proces de instigare. Guvernul a declarat că poliția a avut motive legale pentru efectuarea operațiunii sub acoperire în fiecare caz pentru că au primit informații veridice despre implicarea reclamanților în eliberarea de documente medicale false, în schimbul unei remunerații băneşti. Sursele de informații au fost suficiente pentru a determina speţa în cauză. În plus, înainte de desfășurarea operațiunilor, organul de poliție, în ambele cazuri a desfășurat activități de investigaţii preliminare pentru a confirma acuzațiile aduse împotriva reclamanților.

Guvernul a declarat, de asemenea, că nici o presiune nu a fost exercitată asupra reclamanților în cursul operațiunilor sub acoperire, iar reclamanții au solicitat și acceptat mită din proprie voință. În plus, în fiecare caz, poliția a respectat toate cerințele formale de desfășurare a unei operațiuni sub acoperire. Rezultatele au fost comunicate și instanțelor de judecată şi anexate la dosar, pe care le-au examinat şi s-au pronunţat asupra acestora.

Prin urmare, Guvernul afirmă că procedura de urmărire penală împotriva reclamanților a fost corectă și în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție.

Raţionamentele CEDO:

Articolul 413 § 1 și 4 (2)din Codul de procedură penală a Federaţiei Ruse conține o listă de situații care pot justifica redeschiderea unui caz pe baza circumstanțelor noi descoperite şi anume dacă o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost pronunţată anterior şi prin care s-a constatat o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului,este considerată a fi o nouă circumstanță care să justifice redeschiderea procesului de examinare a cazului.

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat, de asemenea, mai multe rezoluții care descriu măsurile luate de către guvernele ţărilor Portugalia, Grecia și Lituania, în conformitate cu hotărârile Curții respective cu privire la folosirea agenților sub acoperire. Comitetul a remarcat, în special, că legile naționale ale țărilor în cauză au fost modificate pentru a include cerințe, cum ar fi autorizarea prealabilă judiciară, existența unor informații credibile și obiective incriminatoare, și dovezi puternice altele decît mărturia ofițerilor de poliție implicați (a se vedea Rezoluția CM / ResDH (2001) 12 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 26 februarie 2001; Rezoluția ResDH (2011) 11 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 10 martie 2011; Rezoluția CM / ResDH (2011) 231, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 2 decembrie 2011).

Curtea a recunoscut, în general, că ridicarea nivelului criminalității organizate și a dificultăților întâmpinate de către organele de aplicare a legii în detectarea și investigarea infracțiunilor a justificat faptul întreprinderii măsurilor corespunzătoare. De asemenea a subliniat că poliția din ce în ce mai mult trebuie să facă uz de agenți sub acoperire, informatori sub acoperire, în special în combaterea crimei organizate și a corupției[1].

Curtea a admis, astfel, în mod constant utilizarea unor tehnici de investigare sub acoperire în combaterea criminalității. Aceasta a menţionat că operațiunile sub acoperire în sine nu vin în contradicţie cu dreptul la un proces echitabil și că prezența de garanții procedurale clare, adecvate și suficiente aplicate de poliție sunt admise, “în afară de instigare”[2].

În special, Curtea a subliniat că utilizarea ulterioară a unor astfel de surse de către instanța de judecată pentru a găsi o condamnare este o chestiune diferită și este acceptabilă numai dacă există o procedură clară și previzibilă de autorizare, punerea în aplicare și supravegherea măsurilor de anchetă[3].

În plus, Curtea a reiterat că stabileşte dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost administrate probele, a fost echitabilă. Prin urmare, în cazul în care dovezile principale provin de la o operațiune sub acoperire, autoritățile trebuie să poată demonstra că au avut motive întemeiate de organizare şi planificare a acestor operațiuni[4]. Organul de poliţie trebuie să fie în posesia unui act  concret şi obiectiv care să demonstreze că au fost luate primele măsuri pentru a comite acţiuni ce constituie infracțiunea pentru care reclamantul este ulterior urmărit penal. Curtea a subliniat că orice informație invocată de către autorități trebuie să fie verificabilă și că interesul public nu poate justifica folosirea probelor obținute ca rezultat al incitării,făcînd acest lucru ar putea expune acuzatul la riscul de a fi lipsit definitiv de un proces echitabil încă de la început.

Curtea a mai observat în jurisprudența sa că operațiunile sub acoperire trebuie să fie realizate într-un mod pasiv, în esență, fără nici o presiune asupra reclamanţilor de a comite infracțiunea, prin mijloace cum ar fi - luarea inițiativei de a contacta reclamantul, fapt care l-a determinat insistent, promisiune de câștig financiar sau apel la sentimentul de compasiune a reclamantului.

În cele din urmă, Curtea a subliniat că instanțele naționale au obligația de a examina cazul printr-o procedură contradictorie, aprofundată, cuprinzătoare și convingătoare, cu aplicarea probei cu privire la urmărirea penală şi de a demonstra că nu a existat nici o instigare. Domeniul de aplicare al controlului jurisdicțional trebuie să includă motivele pentru care a fost planificată operațiunea sub acoperire, gradul de implicare a poliției în infracțiune și natura incitării sau presiunea la care reclamantul a fost supus. În ceea ce privește Rusia, în special, Curtea a constatat că instanțele judecătorești naționale au competența de a examina aceste motive, şi anume în conformitate cu procedura de excludere a probelor[5].

Având în vedere afirmațiile reclamanților și jurisprudența relevantă a Curții, CEDO s-a concentrat în primul rând asupra circumstanțelor anterioare care însoțesc operațiunile sub acoperire în cele două cazuri, în scopul de a stabili dacă instigarea a avut loc.

În cele din urmă, Curtea este de acord cu argumentele reclamanţilor că instanțele judecătorești naționale nu au abordat în mod corespunzător procesul de instigare. Instanţele de judecată s-au axat pe ancheta ce se referă în principal pe comportamentul reclamanţilor în timpul operațiunii și a constatat că ei au avut o predispoziție de a comite infracţiunea, pentru că au consimțit luarea banilor. Instanța de apel numai a reiterat motivarea primei instanțe și a considerat că motivul reclamantei a fost nefondat.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că eșecurile pe fondul cauzei și procedura în sine efectuată de către autorități în cazul reclamantului, luate în mod cumulativ, au încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Curtea reiterează că legislația rusă nu are totuși mecanisme adecvate de control și supraveghere, operaţiunile sub acoperire fiind lăsate la discreţia exclusivă a ofiţerilor de poliţie, aşa cum s-a întîmplat în cele două  cazuri analizate mai sus. În timp ce Curtea a recunoscut că supravegherea judiciară ar fi o măsură de siguranță adecvată pentru operațiunile sub acoperire, se constată că, în scopul de a exercita un control judiciar, în practică, instanțele de judecată au nevoie de acces la elemente de fapt suficiente pentru clarificarea circumstanțele care au condus la efectuarea unei operațiuni sub acoperire.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că procedura penală împotriva reclamanţilor era incompatibilă cu noțiunea de proces echitabil.

Decizia CEDO:

În urma celor menţionate, Curtea, în unanimitate, a decis încălcarea articolului 6 § 1 al  Convenţiei  Europene pentru Drepturile Omului.

Costuri şi cheltuieli:

Curtea a acordat pentru fiecare reclamant EUR 3,000, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral şi Doamnei NOSKO EUR 1,202.83, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli; 

 

Hotărîrea în original poate fi accesată la: 

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-147441

întocmit de către: 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă