La data de 30 septembrie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Bulgaru vs Republica Moldova, (cererea nr.35840/09).

Starea de fapt:

Reclamantul, Ion Bulgaru, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1982, iar la momentul actual ispăşeşte pedeapsa de 10 ani pentru omor, la penitenciarul din Cricova. Reclamantul s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, susținând că autorităţile penitenciare l-au torturat moral şi fizic pentru a recunoaşte comiterea unui alt omor, deşi acesta nu a comis crima. Reclamantul se plânge că i-au fost lezate drepturile stipulate în articolul 3 ( interzicerea torturi) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Circumstanţele cauzei:

La momentul evenimentelor, reclamantul ispăşea pedeapsa de zece ani în penitenciarul din Cricova. În august 2008, în  acelaşi penitenciar s-a comis o crimă, iar reclamantul era unul dintre suspecți.

În decembrie 2008, reclamantul a fost dus la secția de poliție din Chișinău pentru a fi interogat. Potrivit lui, a fost obligat să recunoască vina, fiind maltratat după ce a refuzat să facă acest lucru.

La 21 ianuarie 2009, reclamantul a fost dus la izolatorul de detenție  al secției de poliție. Din moment ce reclamantul a refuzat să depună mărturii, el a fost supus la acte de violență, fiind lovit peste tot și deținut într-o celulă foarte rece. Ca urmare, el a încercat să se sinucidă prin tăierea venelor, după care a fost dus la spital pentru tratament medical. După acordarea ajutorului medical, acesta a fost readus la secţia de poliţie şi maltratat continuu. Potrivit reclamantului, brațele și picioarele sale au fost legate la spate, el fiind suspendat pe o bară de metal plasat pe două scaune şi  lăsat în această poziție până la leșin. Ca urmare, mâna dreaptă a amorțit astfel pierzându-şi activitatea vitală a braţului superior. Pe parcurs, reclamantul a fost bătut pe spate  cu o sticlă de plastic plină cu apă. Ca urmare, reclamantul a suferit dureri de rinichi şi sângerări.

La 28 ianuarie 2009, reclamantul a fost examinat de către un asistent medical în centrul de detenție  al secției de poliție, care a remarcat în dosarul său medical că reclamantul s-a plâns de dureri în jurul bicepsului drept și că țesutul în zona respectivă era umflat. La 30 ianuarie 2009, acelaşi asistent medical a constatat că reclamantul s-a plâns  şi de amorțeală și furnicături la brațul drept. La data de 31 ianuarie 2009, același asistent medical a ajuns la concluzia că problema reclamantului a rezultat în urma loviturilor provocate de către însuşi reclamant.

Între timp, la 28 ianuarie 2009, familia reclamantului a aflat de situație și au angajat un avocat. Ca urmare a implicării avocatului, la data de 30 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat înapoi la închisoare din localitatea Cricova.

Din 12 februarie 2009, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit și a fost internat într-un spital penitenciar, unde a fost examinat de un neurolog și diagnosticat cu neuropatie gravă a brațului drept (afectarea nervului radial ce controlează mișcarea în triceps și este responsabil pentru extinderea încheieturii mâinii și a degetelor). El a fost externat din spital la 9 aprilie 2009, dar a revenit ulterior în mai multe rânduri.

Între timp, avocatul reclamantului s-a adresat cu o plângere la Procuratură, informând despre faptul că clientul său (reclamantul) a fost supus la rele tratamente. Plângerea a fost respinsă ca fiind nefondată. Pentru a ajunge la această concluzie, organele de anchetă s-au bazat pe declarațiile polițiștilor acuzați, care au negat maltratarea reclamantului,  precum și fişa medicală completată de către asistentul medical din secția de poliție. Concluziile medicilor de la spitalul închisorii nu au fost luate în considerare.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a contestat alegațiile reclamantului cu privire la maltratare, susținând că el a fost cel care şi-a tăiat venele de la încheietura mâinii și că autoritățile i-au oferit asistență medicală de urgență.

Raţionamentele Curţii:

După cum Curtea a afirmat de mai multe ori, articolul 3 (interzicerea torturii) consfințește una din valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Chiar și în cele mai dificile circumstanțe, cum ar fi lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, Convenția interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante. Spre deosebire de majoritatea clauzelor fundamentale ale Convenției și ale Protocoalelor nr. 1 și 4, articolul 3 nu prevede excepții, sau o derogare de la articol, chiar și în cazul unui pericol public care amenință viața națiunii.

În cazul în care un individ este luat în custodia poliției,  în stare de sănătate bună, dar la momentul eliberării se dovedeşte că i-au fost cauzate leziuni corporale ce au adus la dereglarea sănătăţii, este de datoria statului să dea o explicație plauzibilă cu privire la circumstanţele care au cauzat leziuni fizice, astfel fiind obligat să investigheze cazul şi să ofere explicaţii. Cu toate acestea, indiferent de metoda de investigare, autoritățile trebuie să acționeze cât mai curând, o dată ce a fost depusă o plângere oficială. Chiar și atunci când, strict vorbind, o plângere nu a fost făcută, ancheta trebuie să fie pornit în cazul în care există suficiente indicii de tortură sau rele tratamente. Autoritățile trebuie să ia în considerare situația deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii și faptul că persoanele care au fost supuse relelor tratamente vor fi de multe ori mai puțin pregătiți sau dispuși să facă o plângere.

Un răspuns prompt din partea autorităţilor la investigarea acuzațiilor de maltratare poate fi, în general, considerat ca fiind esențial în menținerea încrederii publicului în aderarea lor la statul de drept și în prevenirea oricărei aparențe de complicitate sau de toleranță a actelor ilegale.

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea notează că, după pretinsa maltratare, reclamantul a fost spitalizat timp de aproape două luni într-un spital penitenciar și că doctorul la diagnosticat cu neuropatie radial gravă a brațului drept, fără a se lua în considerare şi leziunile ligamentelor, fiind considerate mai puţin periculoase pentru viaţa şi sănătatea pacientului. Având în vedere că Guvernul nu a reușit să ofere o explicație, Curtea concluzionează că acesta a fost rezultatul maltratării în custodia poliției.

Curtea consideră această formă de maltratare  ca fiind condamnabilă, deoarece presupune intenția de a obține informații şi de a intimida persoana. În astfel de circumstanțe, Curtea menţionează că violența aplicată față de reclamant a fost de natură deosebit de gravă, capabilă să provoace dureri severe și suferințe crude.

Decizia CEDO:

În urma celor expuse mai sus, Curtea constantă, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Costuri şi Cheltuieli:

Reclamantul a pretins 20,000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 500 euro cu titlu de prejudiciu material.

Guvernul a contestat sumele pretinse de către reclamant și a susținut că acestea au fost nejustificate.

Având în vedere încălcarea constatată mai sus și ținând cont de gravitatea acesteia, Curtea consideră că acordarea cu titlu de prejudiciu moral  a sumei de 20.000 de euro este justificată în acest caz și oferă reclamantului întreaga sumă pretinsă. În ceea ce privește afirmația referitoare prejudiciu material, Curtea respinge  pe motiv că la solicitarea acesteia, reclamantul nu a prezentat informaţiile necesare pentru a justifica acordarea acestei sume.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-146566 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă