La data de 22 iulie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Grafescolo S.R:L vs. Republica Moldova, (cererea nr. 36157/08).

Subiectul cererii:

Reclamantul este o companie care activa în Republica Mldova, Grafescolo S.R.L. Reclamantul a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, susţinând că i-au fost încălcate drepturile stipulate în art.6 din Convenţie, atunci când i-au fost înstrăinate bunurile sale.

Circumstanţele cauzei:

Compania reclamantă Grafescolo S.R.L este o societate cu răspundere limitată, înregistrată în Republica Moldova.

La 13 februarie 2003 consiliul local Vadul lui Vodă a adoptat o decizie privind vânzarea unui lot de teren cu seră companiei reclamante. Iar la 15 iunie 2006 consiliul local Vadul lui Vodă şi-a anulat decizia din 2003.

Compania reclamantă a iniţiat proceduri judiciare împotriva consiliului local.

Pe parcursul procedurilor judiciare consiliul local a înaintat o acţiune reconvenţională, solicitând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu compania reclamantă, pe motiv că suma pentru teren era mult-prea mică, ţinând cont de amplasarea terenului lângă rău. La rândul său, compania reclamantă s-a opus acestei acțiuni și a susținut, printre altele, că toate procedurile de vânzare-cumpărare au avut loc în conformitate cu prevederile Codului civil, în vigoare la data la care contractul a fost încheiat.

La 13 aprilie 2007 judecătoria sectorului Ciocana a respins demersul companiei reclamante şi a admis acțiunea consiliului local, cea de a declara contractul de vânzare-cumpărare ca fiind nul.

La 5 septembrie 2007 Curtea de Apel Chişinău a admis apelul companiei reclamante  şi a casat hotărârea primei instanţe. Instanţa a reţinut că compania reclamantă a achitat tot preţul pentru bunul procurat în anul 2003.

La 16 ianuarie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul consiliului local, a casat decizia Curţii de Apel şi a menţinut hotărârea judecătoriei Ciocana din 13 aprilie 2007. La şedinţa de recurs, doar reprezentantul consiliului local a fost citat, iar compania reclamantă nu a fost citată și nu a participat în cadrul ședinței respective.

În faţa, Curţii Europene pentru Drepturile Omului, compania reclamantă s-a plâns de încălcarea dreptului său, dreptul la un proces echitabil, susţinând că instanțele naționale au eșuat în procesul de aplicare a termenului de prescripție și că nu a fost citată la şedinţa Curţii Supreme de Justiţie. De asemenea, compania s-a plâns, de violarea art. 1 Protocolul Adițional.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a declarat că termenul de prescripție nu se aplică în cazul dat, deoarece instanțele judecătorești naționale au declarat nulitate absolută a contractului de vânzare. Mai mult, Guvernul a contestat afirmația companiei reclamante precum că acesta nu a fost citată să se prezinte în cadrul ședinței în fața Curții Supreme de Justiție.

Raţionamentele CEDO:

Curtea face referire la jurisprudența sa anterioară, în care a declarat că respectarea cerințelor de admisibilitate pentru desfășurarea actelor procedurale este un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul jucat de termenele de prescripție sunt de o importanță majoră atunci când este interpretat în lumina Preambulului Convenției.

Curtea reiterează că articolul 6 §1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, obligă instanțele să motiveze hotărârile lor.

Curtea în continuare observă, în contextul celor sus menţionate că problema referitoare la termenul de prescripție a fost un argument important abordat de către compania reclamantă în cursul procedurii. Dacă sunt acceptate, această decizie ar fi dus la respingerea acțiunii depuse de către consiliul local împotriva companiei reclamante. În ciuda acestui fapt, Curtea Supremă de Justiție a omis să motiveze decizia pronunţată în legătură cu respingerea recursului depus de către firma reclamantă. Mai mult decât atât, ședința Curții Supreme de Justiție a avut loc fără compania reclamantă, iar Guvernul nu a prezentat nici o dovadă care să demonstreze contrariul. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că procedura nu a fost respectată conform legislaţiei naţionale şi internaţionale și prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 §1 al Convenției.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat în unanimitate violarea articolului 6 §1 al Convenției, ca urmare a eșecului Curții Supreme de Justiție de a examina un argument important, abordat de către compania reclamantă în memoriul său. Nu se poate, însă, specula cu privire la rezultatul procedurii, dacă ar fi fost echitabil în temeiul articolului 6 §1 al Convenției. Prin urmare, se consideră că această plângere conform căreia, reclamantului i-a fost încălcat şi dreptul ce ţine de art.1 Protocol Adiţional, este declarată inadmisibilă.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamantul a solicitat suma de 2,350 de euro pentru costuri şi cheltuieli în faţa Curţii.

Curtea nu discerne nici o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins; Prin urmare, se respinge această cerere. Pe de altă parte, Curtea acordă companiei reclamante 3.600 euro cu titlu de prejudiciu moral.

 

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-145713 

 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă