La data de 22 iulie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Cornea vs. Republica Moldova, (cererea nr. 22735/07).

Subiectul cererii:

Cazul se referă la plângerea depusă la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în care solicitantul Gheorghe Cornea se plânge că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, stipulat în art. 6 §1 din Convenţia europeană pentru Drepturile Omului.

Circumstanţele cauzei:

Reclamantul este Gheorghe Cornea, născut în 1956 și locuiește în regiunea Curchi, Republica Moldova. La momentul evenimentelor, reclamantul ocupa funcţia de șef de secţie la Spitalul de Psihiatrie din Orhei. În februarie 2003, medicul-șef al spitalului a fost suspendat din funcţia sa, din cauza că acţiunile acestuia reprezenta obiectul unei anchete penale, iar reclamantul la înlocuit temporar. Un alt medic, pe nume V.C., a fost desemnat să ocupe temporar funcţia reclamantului Cornea.

În octombrie 2005 a fost finisată urmărirea penală împotriva şefului spitalului şi la 27 octombrie 2005 a fost emis ordin de transfer ca reclamantul şi persoana V.C. să revină la funcţiile iniţial ocupate înainte începerii urmăririi penale asupra directorului spitalului. V.C. a contestat decizia în instanța de judecată.

La data de 28 februarie 2006 judecătoria Orhei a examinat acţiunea persoanei V.C. în absenţa reclamantului şi a admis-o, V.C. fiind restabilit în poziţia de şef al secţiei.

Reclamantul a atacat decizia instanţei de fond. El a invocat, printre altele, că hotărârea a fost ilegală, deoarece reclamantul nu a fost chemat în judecată pentru a-şi prezenta poziţia în proces, care viza în mod vădit drepturile și interesele sale.

La data de 8 iunie 2006 Curtea de Apel Chişinău a declarat apelul reclamantului inadmisibil, deoarece acesta nu era parte la proces şi nu avea dreptul să depună apel împotriva hotărârii instanţei de fond din februarie 2006. În noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie de asemenea a respins cererea reclamantului, invocând aceleaşi motive ca şi Curtea de Apel.

Totodată, reclamantul ocupa o funcție ordinară în cadrul spitalului, primind un salariu mai mic decât salariul de şef al serviciului pacienţi.

În faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, reclamantul s-a plâns, invocând art. 6 §1 din Convenţie, precum că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin hotărârea adoptată în cadrul unor proceduri, la care nu a fost admis, astfel fiind lipsit de dreptul de a fi auzit de către instanțele de judecată.

Poziția Guvernului:

Guvernul a invocat că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs, în particular, şi că nu a inițiat un set de proceduri judiciare privind restabilirea în funcţie, fie nu a înaintat o cerere de revizuire.

Raţionamentele CEDO:

Reclamantul a susținut că dreptul său a fost încălcat prin hotărârea Judecătoriei sectorului Orhei din 28 februarie 2006 și a refuzului Curții de Apel și a Curții Supreme de Justiție, prin care acesta ceruse să i se permită dreptul de acces la o instanță, drept garantat de articolul 6 §1 al Convenției.

Dreptul de acces la un tribunal garantat de articolul 6 §1 al Convenției nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Aceste limitări pot fi permise atât timp cât dreptul la acces în justiţie este un procedeu natural fiind reglementat de către stat. În acest sens, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere, deși decizia finală cu privire la respectarea cerințelor Convenției îi revine Curții Europene pentru Drepturile Omului. La rândul său, statul trebuie să asigure ca limitările aplicate să nu restrângă sau să reduc accesul individului într-un fel sau într-o asemenea măsură încât însăși esența dreptului să fie afectată. Mai mult decât atât, o limitare nu va fi compatibilă cu articolul 6 §1 în cazul în care aceasta nu urmărește un scop legitim și dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Dreptul de acces la o instanță este afectată atunci când regulile încetează să servească obiectivelor securității juridice și buna administrare.

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea notează de la bun început că reclamantul a aflat despre acțiune numai după ce prima instanță a adoptat o hotărâre.

Curtea notează că, prin hotărârea din 28 februarie 2006, a Judecătoriei Orhei, reclamantul a fost transferat în funcția de șef al serviciului. Ca urmare a acestei hotărâri reclamantul a pierdut poziția sa administrativă în instituţia medicală în care activa, fiind preluată de fostul şef, şi respectiv reclamantul a fost instituit într-o funcţie mai puţin bine plătită. În astfel de circumstanțe, Curtea constată surprinzător că Curtea Supremă de Justiție a considerat că drepturile reclamantului nu au fost afectate de hotărârea primei instanțe. Curtea este de părere că drepturile civile ale reclamantului au fost afectate în mod direct prin hotărârea din 28 februarie 2008 și că, prin urmare, articolul 6 este aplicabil în cazul de față.

Având în vedere concluzia de mai sus, Curtea nu poate susţine poziţia reclamantului precum că potrivit articolului 360 din Codul de procedură civilă, acesta avea dreptul de a depune recurs împotriva hotărârii din 28 februarie 2006. Într-adevăr, dispozițiile acest articol par a fi foarte clare, iar Curtea nu are cunoștință de nici o practică a instanțelor judecătorești naționale care ar da curs acestei dispoziții printr-o interpretare.

Reclamantul şi-a exercitat dreptul prevăzut de articolul 360, dar apelul său nu a fost examinat în baza drepturilor sale, astfel că accesul reclamantului la o instanță fiind blocată într-un mod arbitrar.

Curtea reiterează că o persoană nu este obligată să încerce mai mult de o cale de atac, atunci când sunt disponibile mai multe. Prin urmare, din moment ce reclamantul a încercat să folosească opţiunea care îi este oferită de articolul 360 din Codul de procedură civilă, acesta nu a fost obligat să exploreze alte căi, cum ar fi cele propuse de Guvern. Curtea respinge, prin urmare, obiecția Guvernului de neepuizare a căilor de recurs intern și susține că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de acces la o instanță, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO, notând că reclamantul a aflat despre procedurile judiciare respective doar după adoptarea hotărârii instanței de judecată.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamantul a pretins 1.800 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Guvernul a obiectat și a susținut că suma era excesivă.

Având în vedere încălcarea constatată mai sus, Curtea consideră că acordarea sumei solicitate pentru prejudiciu moral este justificată. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea acordă pretenția reclamantului în întregime.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-145717 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă