La data de 22 iulie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Chirica vs R. Moldova (nr. cererii 50905/08).

Subiectul cererii:

În cauza Chirica reclamantul Grigore Chirica este cetăţean al Republicii Moldova născut în 1969 şi locuieşte în or. Brestovje (Croaţia). În faţa Curţii, reclamantul invocînd art. 6.1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 Protocolul Adiţional, s-a plîns de executarea tardivă a hotărîrii definitive. De asemenea, reclamantul invocînd art. 13 (dreptul la un recurs efectiv), s-a plîns de lipsa unui recurs intern efectiv privind neexecutarea hotărîrii definitive.

Circumstanţele cauzei:

În perioada de referință reclamantul era angajat la Ministerul Apărării, care în 2006 i-a acordat o locuință socială. La data de 03 august 2006 Ministerul a solicitat autorității locale de a acorda reclamantului un ordin de repartiție pentru apartamentul respectiv.

La data de 05 ianuarie 2007, urmare a lipsei vreunui răspuns din partea autorității locale, reclamantul a înaintat o cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea eliberării ordinului de repartiție.

La data de 15 martie 2007 Curtea de Apel Chișinău a admis acțiunea reclamantului, reiterând dreptul acestuia de a privatiza locuința acordată, în virtutea vechimii de muncă. Curtea Supremă de Justiție a menținut fără modificări hotărârea instanței de fond.

La data de 19 februarie 2009 autoritatea locală a executat hotărârea din 15 martie 2007.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că reclamantul nu putea pretinde în continuare statutul de "victimă" în sensul articolului 34 al Convenției, deoarece hotărîrea pronunțată în favoarea sa a fost executată în termen rezonabil și a solicitat respingerea cererii.

Guvernul a mai menționat că reclamantul nu a suferit un prejudiciu substanțial în acest caz, problema de atribuire a ordinului de repartiție purtînd un caracter formal, deoarece reclamantul locuia deja în apartament.

Raţionamentele CEDO:

Curtea notează că Guvernul nu indică nici o normă pentru a oferi reclamantului despăgubiri pentru daunele cauzate de executarea întârziată a hotărârii judecătorești în favoarea sa. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul păstrează statutul de "victimă" în sensul articolului 34 al Convenției^[1].

De asemenea, Curtea constată că argumentele menționate de Guvern par a fi a un formular standard. În acest document, reclamantul a declarat pur și simplu că nu are nici o plângere cu privire la executarea hotărârii emise de executorul judecătoresc. Mai mult decât atât, la data de 25 iulie 2011, reclamantul a solicitat Curții să ia în considerare pretențiile sale cu privire la satisfacția echitabilă. 

Curtea reamintește că, în scopul de a determina dacă a fost încălcat un drept al persoanei în cazul în care a atins nivelul minim de severitate, este necesar să se ia în considerare următoarele: natura presupusă că ar fi încălcat un drept, severitatea impactului pretinsei încălcări a exercitării unui drept și / sau prin impactul potențial al încălcării a situației individuale a reclamantului. Pentru a evalua aceste efecte, Curtea trebuie să ia în considerare, în special, problema procedurilor naționale şi rezultatul acestora^[2].

Curtea a respins argumentele Guvernului și a constatat, în unanimitate, existența încălcării drepturilor reclamantului garantate de art. 6 din Convenție. În cazul de față nu se impunea întreprinderea unor măsuri complexe, ce ar solicita mai mult timp și un efort sporit din partea autorităților, fiind necesară doar exercitarea obligației de a acorda reclamantului un document oficial - ordinul de repartiție a locuinței. Prin urmare, vina privind executarea tardivă a hotărîrii poate fi imputată autorităților locale.

Cu referire la încălcarea art.13 din Convenție, Curtea a statuat că la momentul apariției litigiului, reclamantul nu a beneficiat de un recurs efectiv pentru apărarea drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 din Convenție.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6.1 CEDO, dreptul la un proces echitabil, notând că executarea hotărârii definitive în speță nu impunea dificultăți majore pentru autoritatea locală. De asemenea, Curtea a constatat, violarea art. 13 CEDO, recurs intern efectiv privind neexecutarea hotărârii definitive.

Costuri şi cheltuieli:

Curtea a acordat suma de EUR 900 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Hotărîrea în original poate fi accestă la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-145709 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă

Dumbrăveanu c. Moldovei, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).

 Giusti c. Italia, nr 13175/03, § 34, 18 octombrie 2011