La data de 15 iulie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Ninescu vs R. Moldova (nr. cererii 47306/07).

 

Subiectul cererii:

Reclamantul este Nicolae Ninescu, născut în 1962, domiciliat în or. Bălți. În faţa Curţii, reclamantul se plînge de încălcarea articolelor 3 (interzicerea torturii) şi 5 (dreptul la libertate şi siguranţă) paragraf 1, 3 şi 4 din Convenţia Europeană pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Bazându-se pe articolul 5 § 1și 3 din Convenție, reclamantul susține că, nu exista nici un motiv relevantși suficient pentru a justifica plasarea sa în detenție.

În faţa Curţii reclamantul invocând art. 3 CEDO, s-a plâns de lipsa unei asistențe medicale adecvate pe durata detenției în izolatorul CCCEC. Invocând art. 5 § 1 CEDO, reclamantul s-a plâns de detenție ilegală pe perioada 23 – 28 august 2007; iar invocând art. 5 § 3 CEDO, s-a plâns de lipsa motivelor suficiente și relevante pentru justificarea detenției acestuia. Aceasta indică faptul că prezenta cauză este identică cu speţa^[1] Becciev c.Moldovei, Boicenco c.Moldovei și Mușuc c. Moldovei, în care Curtea a constatat violarea articolului 5 § 3 din Convenție. În acest sens, reclamantul notează că instanțele judecătorești naționale au falsificat purși simplu textul dispozițiilor aplicabile în acest caz.

Circumstanţele cauzei:

Cazul se referă la aplicarea în privinţa reclamantului a măsurilor preventive sub formă de arest preventiv şi arest la domiciliu. Reclamantul a susţinut că aceste măsuri au fost aplicate şi prelungite ilegal.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susţinut că instanţele judecătoreşti naţionale au furnizat destule temeiuri pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului, luîndu-se în calcul gravitatea infracţiunii, riscul de eschivare a reclamantului de la urmărirea penală precum şi bănuielile că acesta ar putea influenţa martorii şi falsifica unele documente. Printre altele, Guvernul a susţinut ipoteza asupra perioadei de detenţie (19 iunie-24 iulie 2007) este o perioadă de scurtă durată. În ceea ce privește celelalte acuzaţii aduse de către reclamant, Guvernul a invocat inepuizarea căilor de atac interne.

Guvernul a susținut că instanțele de judecată au oferit suficiente motive pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului. Acesta arată că s-au luat în considerare faptul că procedurile penale au fost instituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare și că probele prezentate de către procuror a confirmat prin relatări participarea reclamantului la comiterea infracțiunii. Se specifică faptul că instanțele de judecată au motivat deciziile prin gravitatea infracțiunii; prin numărul de suspecțiși suspiciuni de falsificare a documentelor de către reclamant; riscul de scurgere a informaţiei, deoarece reclamantul a dat informații false cu privire la domiciliul săuși că ar putea fi ajutat de către cetățeni străini să părăseascățara. În cele din urmă, Guvernul a susținut că acest caz a fost complexși că durata detenției reclamantului - de la data de 19 iunie - 24 iulie 2007 – a fost o perioadă de scurtă durată

.

Raţionamentele CEDO:

Curtea a considerat că instanțele naționale nu au luat în considerare în mod corespunzător locul de trai al reclamantului pe teritoriul Republicii Moldova. În timp ce instanțele concentrîndu-se inițial doar asupra faptului dacă reclamantul a avut o locuință permanent pe teritoriul Republicii Moldova. Cu toate acestea, Curtea a reamintit, că lipsa locului de trai nu creează un pericol de dispariție a reclamantului atît timp cît nu există dovezi contradictorii în această privinţă. În cele din urmă, Curtea a constatat că instanțele naționale nu au reținut nici o dovadă care să susțină concluzia potrivit căreia reclamantul ar fi putut să fugă pe teritoriul Transnistriei.

Curtea Europeană a constatat violarea articolului 5 § 3 din Convenţie şi a menţionat că autorităţile naţionale sunt obligate, în conformitate cu prevederile acestuia, să demonstreze într-o manieră convingătoare că fiecare perioadă de detenţie, indiferent de durata acesteia, este justificată. În plus, instanţele judecătoreşti trebuie să se asigure că detenţia preventivă a unui învinuit să nu depăşească o durată rezonabilă. În acest sens, o decizie judecătorească prin care se dispune prelungirea duratei de arest trebuie să se bazeze nu pe temeiuri abstracte, ci pe fapte precise şi pe situaţia individuală a reclamantului. În prezenta speță, instanţele judecătoreşti naționale nu au făcut altceva decît să parafrazeze temeiurile prevăzute în Codul de procedură penală, fără a explica cum acestea pot fi aplicate în cazul reclamantului. De asemenea, instanțele au omis să dea un răspuns la toate alegațiile reclamantului.

De asemenea, Curtea constată că aceasta este în primul rând de datoria autorităților judiciare naționale pentru a se asigura că, într-un anumit caz, arestarea preventivă a unei persoane acuzată să nu depășească durata rezonabilă.În acest scop, instanţele naţionale luînd în considerare respectarea principiului prezumției de nevinovăție, să examineze toate circumstanțele de natură de a admite sau de a exclude existența unei cerințe de interes public care justifică o abatere de la regula prevăzută la articolul 5 din Convenție.

Prin urmare, Curtea consideră că motivele invocate de către Judecătoria Buiucaniși Curtea de Apel Chișinău în deciziile lor în ceea ce privește reținereași arestarea reclamantului nu au fost "pertinenteși suficiente".În consecință, se consideră că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție notând că instanțele naționale au justificat privarea de libertate a reclamantului, citând normele procesual penale, fără a explica cum le-au aplicat în cazul reclamantului. Ea a observat, de asemenea, că nu au răspuns la argumentele reclamantului, în favoarea eliberării lui, notând, în special, că s-a răspuns la argumentul că investigația a durat un an, atunci când a fost reținut, el a fost prezent la toate etapele procedurii fiind citat ori de cite ori a fost necesar..

Decizia CEDO:

Curtea a constatat, cu patru voturi la trei, că a existat o violare a art. 5 § 3 CEDO.

Curtea a considerat că plângerea privind violarea art. 3 CEDO și trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului 35 § § 3 și 4, deoarece reclamantul a beneficiat de îngrijire medicală pe durata detenției; de asemenea a fost respinsă ca vădit nefondată plângerea privind violarea art. 5 § 1 CEDO și ca fiind înaintată fără epuizarea căilor interne de recurs plângerea privind violarea art. 5 § 4 CEDO.

Judecătorii Gyulumyan, López Guerra și Motoc au formulat o opinie disidentă, reiterând lipsa violării art. 5 § 3 CEDO.

Costuri şi cheltuieli:

Curtea a acordat suma de EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Opinia separată a judecătorului LOPEZ GUERRA, la care s-a alăturat şi judecătorul GYULUM

Sunt de acord cu principiile generale ale articolului 5 § 3 din Convenție în hotărârea în original, dar nu modul în care Camera a aplicat în acest caz.Eu cred că deciziile adoptate de instanțele de judecată din Republica Moldova nu constituie o încălcare a articolului 5 § 3. În opinia mea, decizia se bazează pe considerentele care au fost lăsate la discreţia instanțelor naționale.

Durata perioadei de detenţie denunțată de către reclamant a reprezentat o perioadă totală deșase luniși unsprezece zile (o lunăși cinci zile de detenție, urmată de cinci lunișișase zile de arest la domiciliu).În acest timp, instanțele de judecată din Republica Moldova au pronunţat douăsprezece decizii, precizând în mod clar motivele pentru menținerea în detenție a acestuia, apoi arestarea sa,și, în final eliberarea sa.Pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului, instanța de judecată a menționat riscuri de scurgere de informaţie, obstrucție în timpul anchetei, legătura dintre co-inculpațiși fabricarea elementor dezincriminatoare.

Având în vedere natura acuzațiilor aduse împotriva reclamantului, măsurile adoptate de către jurisdicțiile relevante au fost cu siguranță rezonabile. Ei s-au bazat pe situația individuală a reclamantului, pe circumstanțele cauzeiși pe necesitatea de a preveni orice acțiune din partea lui care ar fi putut împiedica eficiența investigației. Mai mult decât atât, au fost schimbate la intervale rezonabile de timp evaluate de către instanțele naționale, în funcție de evoluția situației reclamantului. Într-adevăr, în cazul în care persoana a fost inițial în arest preventiv, această măsură a fost transformată în arest la domiciliu, apoi eliberat cu interzicerea de a părăsi țara.

În unele cazuri, menținerea măsurilor restrictive luate inițial sunt disproporționaleși se ridică la o încălcare a drepturilor garantate de articolul 5 § 3 din Convenție.Dar a fost diferit în acest caz: instanțele de judecată din Republica Moldova şi-au modificat treptat măsurile care restricționează eliberarea reclamantului, într-un mod care nu a fost nici arbitrară, nici disproporționată.

În plus, au motivat cu exactitate fiecare din deciziile lor.În ceea ce privește temeiurile juridice stabilite în aceste decizii pronunţate de instanţele naţionale, este clar din practica judiciară a Curţii Europene în deciziile pronunţate de aceasta, cazul în care instanțele ar trebui să motiveze cu claritate deciziile lor, această cerință poate fi înțeleasă ca necesitând un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de către părți^[2] .

Opinia parţială separată a judecătorului MOTOC

Eu nu împărtășesc poziția majorității că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție, în acest caz.În primul rând, cred că jurisprudența Curții nu oferă suficiente argumente pentru a ajunge la această concluzie.În al doilea rând, raționamentul la punctul 68 din hotărâre nu pare clar.

Jurisprudența Curții cu privire la articolul 5 § 3 este prea abundentă.În acest caz, două întrebări au apărut în evaluarea caracterului rezonabil al detenției: motivele invocate de către instanțele naționaleși caracterul susținut de acestea.Două hotărâri recente ale Curții par relevante.Primele se referă la riscul de scurgere de informaţie, al doilea se referă la justificarea motivelor pentru perioada de detenție.

În prima hotărîre care nu este încă definitivă Minasyan v. Armenia, nr 44837/08, § 64, din 08 aprilie 2014), aceeași cameră a menţionat astfel: "este adevărat că, de-a lungul reţinerii în detenţie a reclamantului, instanțele judecătorești naționale au urmat același raționament în ceea ce privește motivele pentru detențieși că, în timp, a pierdut în mod inevitabil relevanța cauzei, Curtea nu se poate exprima numai pe această idée precum că autoritățile nu au avut motive rezonabile pentru a menține persoana în detenţie pentru a împiedica evadarea sa. Având în vedere natura cauzei (adică, gravitatea infracțiunii), era rezonabil să se creadă că riscul de scurgere de informaţie a persistat de la începutul până la sfârșitul detenției sale."

Cea de a doua hotîrîre în cazul Ovsjannikov vs Estonia, nr 1346/12, § 49, 20 februarie 2014, s-a axat pe argumentele instanțelor interne.Curtea a afirmat, după cum urmează: "Curtea constată că diferitele decizii ale instanțelor judecătorești s-au bazat pe argumente în linii mari similare,și nu găsește nimic de constatat. Curtea nu vede nici un motiv pentru a concluziona că instanțele judecătorești naționale au eșuat în datoria lor de a face echilibru dintre interesul public real în lupta împotriva criminalitățiiși a principiului de respect pentru libertatea individuală în conformitate cu articolul 5 din Convenție.

Reclamantul a fost deținut o lunăși cinci zileși a fost ţinut sub arest la domiciliu timp de cinci lunișișase zile.Această perioadă parea fi una rezonabilă, având în vedere gravitatea infracțiunii - infracțiunilor economice grave - de gravitatea extremă a prejudiciuluiși riscul ca reclamantul să se interacţioneze cu martorii.Mai mult decât atât, instanța de judecată Buiucani din Chișinăuși Curtea de Apel a considerat că reclamantul nu a avut adresă fixă pentru domiciliu, un fapt care nu a fost contestată de către avocatul reclamantului.

În cazul în care Camera a subliniat în mod corect că lipsa unei adrese fixe​​nu poate da naștere la un pericol de a dispărea de la locul de domiciliu, acest element nu este mai puțin important în evaluarea caracterului rezonabil al duratei de detenție.După ce a constatat că ancheta a implicat mai multe persoane, unele dintre ele încearcă să influențeze martorii, care erau subordonați.

În acest context, putem înțelege cu greu că Curtea a reușit să găsească o încălcare a articolului 5 § 3 pentru simplul motiv că instanțele judecătorești naționale nu au dat explicații concrete pentru concluzia lor că reclamantul ar putea să se eschiveze de la răspunderea penală pe teritoriul Transnistriei.Au existat multe alte motive pentru detenția reclamantului.

 

Hotărîrea în original poate fi accestă la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-145569 

 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă

 

 

Becciev c..Moldova (nr. 9190/03, § § 49-64, 4 octombrie 2005) Boicenco c..Moldova (nr. 41088/05, § § 139-145, 11 iulie 2006)și Mușuc (citată mai sus, § § 35-48)

García Ruiz c.. Spania [GC], nr 30544/96, § 26, CEDO 1999-I,și Perez c.. Franța [GC], nr 47287/99, § 81, CEDO 2004-I).