La 4 februarie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Pentikäinen vs.Finlanda(cererea nr.11882/10).

Subiectul cererii:

La baza cauzei se află cererea domnului Markus Veikko Pentikäinen împotriva Finlandei, care este un cetățean finlandez născut în 1980 și locuiește în Helsinki (Finlanda). El este fotograf și jurnalist angajat de către o revistă săptămânală. Cazul se referă la arestarea sa în timpul unei demonstrații și condamnarea sa ulterioară pentru nesupunerea în faţa colaboratorilor de poliție. Dl Pentikäinen se plânge că i-au fost încălcate drepturile sale în temeiul articolului 10 (libertatea de exprimare) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind violate prin arestarea și condamnarea acestuia prin faptul că acesta a fost împiedicat de a-şi face munca în calitate de jurnalist.

Starea de fapt:

Dl Pentikäinen a fost trimis de către angajatorul său pentru a face fotografii la o demonstrație care a avut loc la 9 septembrie 2006, în semn de protest față de reuniunea Asia - Europa( ASEM ), în Helsinki. După demonstrație, protestatarii au devenit violenţi, iar poliția a oprit evenimentul, a sigilat zona de demonstrație și a permis demonstranților să plece. Mr Pentikäinen a rămas în zona respectivă, unde un grup mic de demonstranți s-au adunat, pentru a acoperi evenimentele. Acesta a fost arestat împreună cu acei demonstranți. Condamnarea sa din decembrie 2007 pentru nusupunere în faţa poliție a fost în cele din urmă confirmată de către Curtea Supremă de Justiție în septembrie 2009, însă instanțele de judecată nu i-au aplicat nici o sancțiune acestuia.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că ingerința a fost prevăzută de lege, avînd drept temei legal prevederile din Constituție, Legea poliției, Legea Adunării Generale și Codul Penal. Ingerința a avut un scop legitim de a proteja siguranța publică, fizică sau psihică, precum și drepturile celorlalți de a preveni orice tulburare și crimă.

Raţionamentele CEDO:

Dl Pentikäinen a fost condamnat pentru neascultarea poliție în decembrie 2007, hotărârea fiind în cele din urmă confirmată de către Curtea Supremă de Justiție în septembrie 2009. Instanțele de judecată nu i-au aplicat nici o sancțiune, apreciind că infracțiunea acestuia era scuzabilă, deoarece acesta, ca journalist, s-a confruntat cu așteptări contradictorii, care decurg din obligațiile impuse, pe de o parte, de către poliție, și pe de altă parte, de către angajatorul său.

Curtea a considerat că arestarea și condamnarea domnului Pentikäinen este o consecință a comportamentului său în calitate de jurnalist și fotograf, fapt ce a constituit o ingerință în libertatea sa de exprimare, garantat de articolul 10. Ingerința a avut la bază dreptul finlandez și a urmărit scopuri legitime, și anume protecția siguranței publice și prevenirea crimei și tulburării ordinii publice.

În ceea ce privește întrebarea dacă ingerința a fost "necesară într-o societate democratică" în sensul articolului 10, Curtea a observat că domnul Pentikäinen nu a fost împiedicat să fotografieze demonstrația astfel încît nici echipamentul acestuia nu a fost confiscat, permiţîndu-i să păstreze toate fotografiile pe care le-a făcut și să le folosească fără restricție.

Mai mult decît atît, instanțele judecătorești finlandeze au stabilit că el a fost conștient de ordinele poliție de a părăsi scena după ce demonstrația a devenit violentă, dar a decis să le ignore în loc să se deplaseze într-o zonă sigură, separată, care a fost rezervată pentru presă. Mai mult decât atât, în conformitate cu declarațiile martorilor date în fața instanțelor finlandeze, el nu s-a prezentat în mod clar organelor de poliție, când a fost arestat, că el ar fi jurnalist.

Curtea a considerat că domnul Pentikäinen nu a fost împiedicat să își exercite libertatea de exprimare ca atare. Acestuia i-a fost oferită alternativa de a urmări demonstrația din zona securizată pentru presă. Mai mult decât atât, el a fost arestat și condamnat doar pentru că a refuzat să se supună ordinelor poliției, nu din cauza activității sale jurnalistice. De asemenea, Curtea a luat în considerare informaţia guvernul finlandez privind detenția domnului Pentikäinen timp de 18 de ore, care se explică prin faptul că acesta a fost reținut noaptea târziu și că legea finlandeză interzice interogările în timp de noapte. Nu este nici o îndoială că demonstrația a fost o chestiune care justifica un interes public şi că mass-media trebuia să informeze despre ea. Cu toate acestea, instanțele judecătorești finlandeze au echilibrat libertatea de exprimare a domnului Pentikäinen în raport cu necesitatea de a dispersa mulțimea, cu scopul de a asigura siguranța publică. În cele din urmă, în temeiul legislației finlandeze, nu a fost aplicată domnului Pentikäinen nici o sancțiune.

Decizia CEDO:

Camera, în hotărîrea Pentikäinen, a decis, cu majoritatea de voturi, că nu a existat nici o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) a Convenției. Curtea a subliniat în special faptul că domnul Pentikäinen nu a fost arestat pentru că a acționat în calitate de fotograf, ci pentru că a refuzat să se supună ordinelor poliției să părăsească locul demonstrației. Echipamentele sale nu au fost confiscate și el nu a fost sancționat. Curtea a concluzionat că instanțele judecătorești finlandeze au atentat la un echilibru corect între interesele concurente aflate în joc. Prin urmare, acestea au avut dreptul de a decide că ingerința a fost "necesară într-o societate democratică". În consecință, a constatat că nu a existat o încălcare a art. 10 a Convenţiei.

În privinţa hotărîrii adoptate a avut opinie separată judecătorul Nicolaou la care s-a alăturat judecătorul Gaetano. În opinia separată se menţionează că, în cazul solicitantului, nu a existat o analiză reală a tuturor momentelor și că hotărârea instanței naţionale a fost bazată mai mult pe declarații decât pe raționament. Aceasta nu a fost motivată de ce a fost necesară într-o societate democratică de a echivala un jurnalist profesionist, care activează în limitele profesionale recunoscute, cu oricare dintre oamenii care iau parte la demonstrație și pentru a impune restricții penale drastice în privinţa sa. De asemenea se menţionează că, în cazul în care instanțele interne nu au putut să adopte o astfel de abordare interpretativă, au fost obligate să aplice articolul 10 al Convenției, pentru a echilibra interesele concurente implicate, însă nu au reușit să facă acest lucru. Este de datoria autorităților naționale să stabilească, în mod convingător acele motive relevante și suficiente, prin care să se confirme că limitarea libertății presei este necesară, deoarece îndeplinește o "necesitate socială imperioasă". Nu există nici un indiciu că un astfel de exercițiu de echilibrare a fost efectuat în cazul de față. Dimpotrivă, cazul relevă o atitudine unilaterală din partea autorităților, unul de natură să creeze un"efect de răcire" asupra libertății presei.

Hotărîrea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140395 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă