La data de 15 aprilie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Radu vs. Moldova (cererea nr.50073/07).

Subiectul cererii:

Reclamantul Liliana Radu,  este năcută în 1969 şi locuieşte în Chişinău. Cazul se referă la divulgarea informaţiei personale şi confidenţiale de către conducerea spitalului în care a fost internată reclamanta, către locul său de muncă. Liliana Radu se plânge că i-au fost încălcate drepturile în contextul articolului 6 şi 8 din Convenţie.

Circumstanţele cauzei:

La o dată nespecificată reclamanta a fost supusă însămânţării artificiale la o clinică de fertilitate de pe lângă Ministerul Sănătăţii şi a rămas însărcinată. Între 4 şi 20 august 2003 reclamanta a fost internată în urma unui risc de a pierde sarcina. Ulterior reclamanta a fost  pusă sub supraveghere de către doctor, primind tratamentul necesar.

Stare de sănătate a impus-o  pe reclamantă să lipsească de numeroase ori de la serviciu şi certificatele medicale indicau că absenţele sale se datorau sarcinii şi a riscului unui avort spontan.

La 5 noiembrie 2003, angajatorul reclamantei a cerut, de la clinica unde reclamanta primea tratament, informaţia privind motivele concediului său medical. În scrisoarea din 7 noiembrie 2003 instituţia medicală a informat conducerea Academiei de Poliţie unde lucrează reclamanta, că aceasta este însărcinată cu gemeni, ca rezultat al însămânţării artificiale, şi că exista riscul unui avort spontan. Totodată, acesta a mai informat instituţia că reclamanta are hepatită B. Fişa de observare a reclamantei a fost ataşată la scrisoare.

Din cele relatate de reclamantă, informaţia prezentată de clinică a devenit rapid cunoscută corpului de lucru al Academiei de Poliţie şi chiar studenţilor. Ca rezultat al stresului, reclamanta a pierdut sarcina câteva zile mai târziu. Soţul ei, care era de asemenea era angajat al Academiei de Poliţie, a fost nevoit să-şi schimbe locul de muncă.

La 4 februarie 2004 reclamanta a iniţiat proceduri împotriva clinicii de fertilitate, Academiei de Poliţie şi Ministerului Afacerilor Interne, solicitând compensaţii pentru încălcarea dreptului la respectul vieţii private. Reclamanta Liliana Radu a solicitat compensarea prejudiciului material pentru costul însămânţării artificiale.

La 6 iulie 2004, judecătoria Centru a respins cererea reclamantei motivând că divulgarea informaţiei de către clinica de fertilitate a fost legală, deoarece angajatorul reclamantei a pornit o investigaţie pe cazul dat. Reclamanta a depus apel şi a argumentat, inter alia, că potrivit art. 12 al Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, toată informaţia legată de sănătatea reproductivă a pacienţilor este confidenţială.

La 2 noiembrie 2006 Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea primei instanţe şi a admis acţiunea reclamantei. Clinica de fertilitate, Academia de Poliţie şi Ministerul Afacerilor Interne au fost obligate la plata prejudiciului moral în mărime de 20,000 lei, 15,000 lei şi respectiv 7,000 lei. Prejudiciul material a fost refuzat ca nefondat. Reclamanta şi pârâţii au depus recurs.

La 10 mai 2007 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul depus de clinica de fertilitate şi a respins acţiunea reclamantei. Instanţa a reţinut că clinica era în drept să divulge informaţia despre starea de sănătate a reclamantei deoarece angajatorul trebuia să stabilească dacă concediul medical al reclamantei era justificat.

În faţa Curţii, reclamanta s-a plâns de violarea art. 8 din Convenţie, deoarece Statul respondent nu i-a asigurat dreptul său la respectarea vieţii private, în rezultatul respingerii de Curtea Supremă de Justiţie acţiunii sale împotriva clinicii de fertilitate. Reclamanta s-a plâns de violarea art. 6 din Convenţie invocând că procedurile naţionale au fost inechitabile, deoarece decizia CSJ a fost una arbitrară şi pentru că instanţele nu i-au acordat compensaţii pecuniare.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a fost de acord că a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private. Guvernul a subliniat că, în opinia lor, prezenta cauză este foarte asemănătoare cu  cazul MS vs. Suedia (27 august 1997), solicitând Curţii să adopte o abordare similare acelei hotărâri.

Raţionamentele CEDO:

Curtea este de acord, că divulgarea de către CFD a unor detalii sensibile despre sarcina solicitantului, starea sa de sănătate şi tratamentul primit, a constituit o ingerinţă în dreptul său  la viaţa privată. Ingerinţa contravine articolului 8, dacă nu este "în conformitate cu legea". Expresia "în conformitate cu legea" necesită a fi luată în considerare. Curtea reiterează că legislaţia naţională trebuie să indice cu claritate rezonabilă scopul şi modul de exercitare a marjei de apreciere acordată autorităţilor publice, astfel încât să asigure persoanelor fizice gradul minim de protecţie la care cetăţenii au dreptul într-un stat de drept şi într-o societate democratică.

În observaţiile sale, Guvernul a făcut referire la articolul 8 a Legii 982 privind accesul la informaţii ca fiind, în opinia lor, temeiul juridic pentru interferenţă. Curtea observă, în primul rând, că Curtea Supremă de Justiţie doar a declarat că CFD avea dreptul să divulge informaţiile angajatorului solicitantului, fără a cita un temei legal pentru un astfel de drept.

În al doilea rând, chiar presupunând că Curtea Supremă de Justiţie a intenţionat să se bazeze pe această dispoziţie, Curtea constată în conformitate cu articolul 8 din legea sus menţionată, că un medic nu ar avea dreptul să dezvăluie informaţii cu caracter personal,  fără consimţământul persoanei.

De fapt, Curtea notează că legislaţia naţională şi internaţională relevantă citată mai sus, interzice în mod expres divulgarea acestor informaţii, cu excepţia faptului dacă aceasta constituie o infracţiune penală. Totodată, Guvernul nu a demonstrat că în cauza de faţă a existat o astfel de excepţie. Rezultă că ingerinţa litigioasă nu a fost "în conformitate cu legea", în sensul art.8.

Decizia CEDO:

Curtea constată în unanimitate încălcarea articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private. În virtutea deciziei de mai sus, Curtea consideră că nu există necesitate de a examina cererea sub aspectul încălcării articolului 6 din Convenţie.

Costuri şi Cheltuieli:

Reclamantul a solicitat despăgubiri cu titlu de daune morale 10,000 euro. Curtea a considerat că acordarea sumei de 4,500 euro este potrivită în cazul dat.

Totodată, reclamanta a solicitat 1,400 de euro pentru cheltuieli în faţa Curţii. Curtea a acordat, suma solicitată în urma prezentării documentaţiei necesare care demonstrează chletuiala.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-142398 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă