La data de 8 aprilie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Kenzie Global Limited Ltd vs. Moldova (cererea nr.287/07).

Subiectul cererii:

Cazul se referă la plângerea depusă de către Kenzie Global Limited Ltd contra Republicii Moldova, pe motiv că în 2006 reprezentanţii companiei Kenzie Global Limited Ltd nu au fost citaţi de către Curtea Supremă de Justiţie, la examinarea recursului depus de compania cu care reclamantul a avut un contract de prestare a serviciilor. În cele din urma, compania respectiva, cu sediul în Chişinău a intrat în proces de insolvabilitate. Reclamantul se plânge că a suferit daune financiare după ce a pierdut cazul şi ar fi  fost exclusă de pe lista creditorilor în cadrul procedurii de insolvabilitate. Compania a invocat violarea articolul 6 §1 (dreptul la un proces echitabil) şi articolul 1 din Protocolul 1 (protecţia proprietăţii).

 

Circumstanţele cauzei:

Reclamantul KENZIE GLOBAL LIMITED, este o companie înregistrată în Marea Britanie.

Compania reclamantă era creditor al companiei C., care la rândul său era creditor al companiei P. La 1 octombrie 2005 compania reclamantă şi compania C. au convenit că datoria companiei P. faţă de compania C. să fie transmisă companiei reclamante.

Mai târziu, compania P. a falimentat fiind pornită procedura de insolvabilitate. La 10 mai 2006 compania reclamantă a solicitat judecătoriei Economice de circumscripţie să înlocuiască compania C. în locul său în lista creditorilor companiei P., făcând referire la acordul din 1 octombrie 2005.

La 5 iunie 2006, Judecătoria economică de circumscripţie a examinat cauza şi a admis cererea companiei reclamante. În rezultat compania reclamantă a fost înlocuită cu compania C. în lista creditorilor companiei P. cu o datorie de 14,015,000 Lei (echivalentul al 901,000 EURO).

La 16 octombrie 2006 compania C. a depus un apel împotriva ambelor decizii invocând, inter alia, că persoana care a semnat acordul din 1 octombrie 2005 a acţionat ultra vires.

La 9 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul depus de compania C., fără a cita compania reclamantă. Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, fiind casată decizia instanţei ierarhic inferioare. Decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost definitivă şi compania reclamantă a fost exclusă din lista creditorilor companiei P.

În faţa Curţii, compania reclamantă s-a plâns în baza art. 6 CEDO şi a Protocolului nr. 1 că procedurile nu au fost echitabile, deoarece nu a fost citată compania în şedinţa Curţii Supreme de justiţie şi că ultima a decis să o excludă din lista creditorilor companie C. cu toate că acordul din 1 octombrie 2005 era valabil. În rezultat compania reclamantă pretinde că a pierdut posibilitatea de a recupera datoria sa de la compania P.

 

Poziţia Guvernului:

Guvernul a declarat că indiferent de prezenţa companiei reclamante în cadrul şedinţei Curţii Supreme de Justiţie din 9 noiembrie 2006, rezultatul examinării cazului ar fi fost la fel.

Guvernul a considerat că nu a existat o legătură de cauzalitate între o posibilă încălcare a articolului 6 §1 al Convenţiei şi pretinsa încălcare a articolului 1 din Protocolul nr.1.

 

 

Raţionamentele CEDO:

Curtea precizează că, articolul 6 §1 nu garantează un drept de apel împotriva unei decizii de prima sau a doua instanţă. În cazul în care, cu toate acestea, dreptul intern prevede dreptul la recurs, procedura de recurs va fi considerată ca o prelungire a procesului de judecată şi, în consecinţă va fi supus garanţiilor prevăzute în articolul 6 (Gurov vs. Moldova, nr. 36455/02, § 33, 11 iulie 2006).

De asemenea, Curtea menţionează că în  cazul Bucuria vs. Moldova (nr. 10758/05, § 24, 05 ianuarie 2010) şi Rassokhin vs. Moldova (nr. 11373/05, § 33, 18 octombrie 2011), se pot regăsi probleme similare. Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 §1 din cauza deciziei  Curţii Supreme de Justiţie şi a procedurii aplicată. . Ea a notat că Curtea Supremă a anulat o hotărâre favorabilă reclamanţilor, emisă de instanţa ierarhic inferioară, după reexaminarea fondului cauzei şi reevaluarea circumstanţelor de fapt, în cadrul şedinţei la care nu a fost citată compania reclamantă.

Curtea consideră că, o astfel de reexaminare trebuia realizată fără a acorda companiei reclamante o şansă de a prezenta poziţia sa, mai ales având în vedere că celelalte părţi în proces au fost prezenţi la şedinţă şi au prezentat poziţiile lor respective. Prin urmare, Curtea conchide că compania reclamantă nu a avut posibilitatea de a-şi prezenta poziţia sa în faţa Curţii Supreme de Justiţie.

De asemenea, compania reclamantă s-a plâns că drepturile sale garantate de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie au fost încălcată, deoarece Curtea Supremă nu avea dreptul de a interveni în relaţia sa cu compania C. Mai mult decât atât, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat  o hotărâre de în 9 noiembrie 2006, în absenţa acestuia.

 

Decizia CEDO:

Curtea a constatat în unanimitate în urma celor expuse mai sus, că a existat o violare a articolului 6 §1 al Convenţiei, ca urmare a omisiunilor în procedura de examinare a cazului la Curtea Supremă de Justiţie. Restul alegaţiilor companiei reclamante au fost respinse ca vădit neîntemeiate.

 

Costuri şi Cheltuieli:

Compania reclamantă a pretins 1,909,946 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi 50.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Guvernul a contestat, susţinând că sumele pretinse de către compania reclamantă sunt exagerat de mari. Curtea acordă companiei reclamante 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Compania reclamantă a pretins, de asemenea, 10.000 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa Curţii. Guvernul a obiectat şi a susţinut că suma pretinsă era excesivă.

Ţinând cont de circumstanţele cauzei şi a documentelor prezentate de compania reclamantă, Curtea consideră că este rezonabil să acorde 1.500 EUR pentru costuri şi cheltuieli.

 

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-142187 

 

 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă