La data de 11 februarie 2014 CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Ziaunys vs.Moldova.

Subiectul cererii:

În cauza Ziaunys vs.Moldova, reclamantul este Gintaras Ziaunys născut în 1965, fiind membrul Societății Internaționale a Bancnotelor, Asociației Americane Numismatice și Clubul colectorilor din Vilnius. La 12 decembrie 2000 reclamantul a semnat un contract cu o companie din SUA, potrivit căruia el urma să livreze 8,500 kg de bancnote emise de banca din “RMN”. Potrivit contractului, în schimb, el avea dreptul să primească unități din catalogul companiei în valoare de 7,000 USD. La 26 ianuarie 2001 reclamantul a cumpărat de la banca “RMN” 13,590,000 ruble “RMN” emise în 1994. Bancnotele emise în 1994 erau scoase din circulaţie în “RMN”, fiind înlocuite în 2000. Aceste bancnote nu au fost niciodată puse în circulație oficială în Moldova și au fost acceptate ca plată doar în “RMN” și doar până în 2000. La 01 februarie 2001 reclamantul a prezentat Serviciului Vamal a Moldovei 353 de saci cu bani sigilați emiși de “RMN” în 1994. El cerut permisiunea să livreze sacii în SUA, declarând că în saci este hârtie cu valoare numismatică de 7,000 USD. Autoritățile vamale au decis să păstreze sacii în depozitul său, ulterior sacii au fost mutați la sediile Inspectoratului fiscal de stat. Prin decizia din 23 iulie 2003 și un raport din 25 august 2003 serviciul vamal a decis să nu returneze bancnotele reclamantului și să le transmită fiscului.

În fața Curții reclamantul s-a plâns, invocând art.1 din Protocolul Adițional la Convenție, că a fost încălcat dreptul său de proprietate asupra bancnotelor.

Circumstanţele cauzei:

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare privind anularea deciziei din 23 iulie 2003 și returnarea bunurilor sale. Prin decizia din 07 noiembrie 2005 Curtea de Apel Chișinău a admis cererea reclamantului, în parte, constatând că bancnotele respective nu au fost introduse în circulație generală în Moldova și nu au fost schimbate vreodată în valuta oficială a țării. Nu existau dovezi că bancnotele au fost confecționate pentru circulație în Moldova. Reclamantul a declarat oficial 353 saci de bancnote pentru a  fi transportate în străinătate. Mai mult de atât, se prezuma că el le-a obținut pe cale legală, până la proba contrarie. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2006 a fost anulată hotărârea instanței inferioare și adoptată o nouă hotărâre, privind respingerea cerințelor. Instanța a constatat că doar BNM era dreptul să emită bancnote și că “RMN” nu are acest drept, în consecință bancnotele “RMN” nu puteau fi introduse în circulație legală și nu puteau fi obiectul legal a contractului din 26 ianuarie 2001.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a declarat că reclamantul nu a avut un " bun" în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție. El a obținut rublele " RMN" printr-un contract, care nu ar putea fi considerat valabil, deoarece obiectul său a fost un produs interzis de la circulație în Republica Moldova. Acest lucru a fost confirmat de către Curtea Supremă de Justiție[1]. În cazul de față, autoritățile Republicii Moldova au protejat suveranitatea țării, care a fost subminată de acțiunile întreprinse de către "RMN", cum ar fi emiterea, altor  bancnote decât singura monedă recunoscută în Republica Moldova, leul moldovenesc. În cazul acceptării cererii solicitantului de a exporta bancnotelor în afara Republicii Moldova, ar echivala cu recunoașterea în mod oficial a posibilităţii ca bancnotele "RMN" - emise să poată fi puse în circulație. Acest lucru însă ar fi fost ilegal și inacceptabil.

Raţionamentele Curţii:

Curtea a precizat că reclamantul nu a fost acuzat de emiterea bancnotelor. Mai mult de atât, CEDO constată că această motivare și această definiție este foarte largă, or multe alte obiecte puteau fi incluse în această categorie. De exemplu, orice monede sau bancnote vechi puteau fi considerate ca ilegale. Noțiunea obiecte ilegale, în definiția Guvernului, este inacceptabil de flexibilă și permite aplicarea selectivă de către autorități, fără vreun criteriu clar. De asemenea, aparent din poziția Guvernului, pe marginea art. 41 din Convenție, în pofida  considerării lor obiectelor ca ilegale, aceste bancnote pot fi returnate reclamantului în eventualitatea constatării de către Curte a violării art. 1 Protocolul adițional și, mai mult decât atât, în acest caz reclamantul poate fi în stare să onoreze contractul de livrare a bancnotelor. Curtea nu poate sugera că Statul nu poate proteja suveranitatea sa prin sechestrarea bunurilor a unei entități autoproclamate sau produse de aceasta, însă deținute de terțe persoane. Este în special important când este vorba de produse care sunt inerente suveranității, cum sunt bancnotele sau drapelele. Totuși, ingerința autorităților în dreptul de proprietate a persoanelor trebuie să fie legală și justificată. Curtea a constatat că o persoană aflată în posesia unui bun urmează a fi prezumată că are un drept de proprietate asupra acelui bun până la proba contrarie. Chiar dacă contractul dintre reclamant și banca "RMN" este nul, nimeni altul decât reclamantul nu a pretins proprietatea asupra bancnotelor, care de asemenea, se aflau în posesia fizică a acestuia și corespunzător el trebuia a fi prezumat ca proprietar. Aceasta deosebește cazul de cele când o persoană încearcă să dobândească un bun și autoritățile refuză acest drept.

Prezumția proprietății este valabilă chiar dacă proprietarul nu s-a conformat anumitor condiției inerente posesiei unui bun, cum ar fi obținerea licenței. Curtea a concluzionat că reclamantul care a avut posesia fizică asupra 353 de saci cu bancnote, a avut o posesie în sensul Convenției. Curtea a luat notă de argumentul Guvernului precum că emiterea și punerea în circulație a bancnotelor în Moldova de către o altă entitate decât BNM, este contrară mai multor cerințe legale. Ea a reiterat că reclamantul nu a fost acuzat vreodată de emiterea bancnotelor și că nu există dovezi a tentativei de punere în circulație a bancnotelor respective. El oficial a declarat bancnotele autorităților și a specificat explicit valoarea numismatică și destinația acestora. Mai mult de atât, aceste bancnote nu puteau fi în circulație în 2001. Corespunzător legislația invocată de Curtea Supremă de Justiție și Guvern privind circulația bancnotelor nu putea servi ca bază pentru sechestrarea respectivă. Curtea a notat că nici CSJ, nici Guvernul nu au indicat vre-o prevedere legislativă specifică pentru sechestrarea banilor în cazuri similare. Nici o prevedere din cele invocate de CSJ nu reglementează sechestrarea bancnotelor. Mai mult de atât, potrivit art.206 Cod civil, contractul respectiv putea fi invalidat pentru lipsa unui obiect legitim, potrivit art.219 Cod civil, efectul nulității contractul este ca părțile să returneze contribuțiile sale. Aceasta ar presupune returnarea bancnotelor reclamantului pentru a fi returnate băncii emitente. Chiar dacă presupunem că legea penală sau administrativă ar prevedea sechestrul bunurilor ilegale, nu au fost instituite proceduri penale sau administrative împotriva reclamantului.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat în unanimitate violarea art.1 din Protocolul Adițional la Convenție, dreptul de proprietate, notând, în primul rând, că nu au existat dovezi că reclamantul intenționa să pună în circulație bancnotele respective, care nu erau acceptate ca plată nicăieri în lume, inclusiv în MRT. De altfel, el a avut un contract pentru transferarea bancnotelor unei companii numismatice. Aceasta distinge explicit situația din speță de situațiile când banii contrafăcuți sunt sechestrați, etc.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamantul a solicitat în fața Curții 12,220 Euro cu titlu de prejudiciu material și 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral. Curtea i-a acordat reclamantului 1,900 Euro cu titlu de prejudiciu material și 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

Hotărârea în original o puteţi accesa la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140770 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă