Rezumatul hotărârii Vasîlca vs. Moldova (art.2) (dreptul la viaţă, anchetă ineficientă)
La data de 18 martie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Szabo vs. România (cererea nr. 8193/06).
Subiectul cererii
Cazul se referă la plângerea reclamantului Vasîlca pe motiv că autorităţile Republicii Moldova nu au reuşit să efectueze o anchetă eficientă în privinţa morţii fiului ei de 17 de ani, V. Ea contestă în special "concluzia organelor de anchetă ". Dna Vasîlca se bazează pe articolul 2 (dreptul la viaţă).
Circumstanţele cauzei:
La 8 martie 2008, victima, un tânăr de 17 ani, a căzut de la balconul unui bloc locativ. La 10 martie 2008, în urma expertizei medico-legale s-a constatat că pe corpul victimei V. au fost identificate leziuni corporale cauzate în urma căderii. Totodată, în sângele tânărului nu au fost identificate urme de substanţă alcoolică sau narcotică.
În timpul investigaţiilor, au fost audiaţi circa 15 persoane. Câteva persoane audiate au declarat că l-au văzut pe V. în ziua decesului cu două persoane şi părea foarte abătut şi deranjat. De asemenea, câteva persoane din cei chestionaţi au declarat că în urma accidentului, un bărbat şi o femeie au plecat în grabă din bloc, luând un taxi.
Totodată, reclamanta susţine că pe mobilul feciorului ei a fost identificat un număr de mobil necunoscut ei, cerând să fie identificat proprietarul numărului. Reclamanta susţine că în ziua cu pricină, fiul ei a fost vizitat de două peroane necunoscute, iar aceşti au fugit când ea a venit spre ei să vadă cine sunt.
La 24 martie 2008, ofiţerul de urmărire penală a decis că nu va fi pornită nici o cauză penală, din motiv că nu exista suficiente probe. Totodată, la 4 iulie 2008, procurorul sectorului Ciocana a decis că nu există componente ale infracţiunii pentru a fi deschisă urmărirea penală.
La 18 august 2008, procurorul care a supravegheat cazul, a anulat decizia din 4 iulie pe motiv că nu s-au luat în calcul alte circumstanţe precum omor sau violenţa psihică, fapt ce l-ar fi putut determina pe tânărul V. să sară de la înălţime. Ancheta a fost prelungită de mai multe ori la cererea investigatorului F.
La 12 decembrie 2008, procurorul care supraveghează cazul a decis să nu iniţieze urmărirea penală. De menţionat este faptul că anchetatorul F. a mai solicitat la 4 februarie şi 29 aprilie 2009 să se pornească urmărirea penală, în ambele cazuri iniţiativele fiind respinse.
Urmărirea penală a adoptat o nouă decizie de a nu iniţia o anchetă penală la data de 11 mai 2009.
La 17 septembrie 2009, Judecătoria sectorului Ciocana a anulat decizia autorităţilor penale din 11 mai, pe motiv că în anchetă există „omisiuni inexplicabile”, şi anume:
Autoritatea responsabilă de anchetă nu a stabilit locul din care V. a sărit sau a fost împins, sau de la ce înălţime, o serie de acţiuni care a solicitat investigatorul să fie luate în calcul de către diferite autorităţi nu au fost realizate în totalitate. În timpul raportului de expertiză medicală în ceea ce priveşte corpul V., drepturile reclamantului în calitate de parte vătămată nu au fost asigurate, deoarece nu i-a fost permis pentru a solicita un alt expert sau grup de experţi pentru a examina corpul victimei V . drept cerut în conformitate cu legislaţia aplicabilă.
La 5 noiembrie 2009 cazul a fost reexaminat şi s-a decis de a nu începe o cauză penală. Propunerea a fost respinsă la 12 noiembrie 2009.
Cazul a fost trimis spre reexaminare, după ce anchetatorul a propus la 29 decembrie 2009 şi 19 aprilie 2010 să nu să se pornească urmărirea penală.
În raportul său din 29 decembrie 2009, procurorul a notat inter alia faptul că „a discutat cu medicul legist referitor la expertiză făcută, şi acesta a refuzat să ofere explicaţii suplimentare referitoare la caz, motivând asta prin faptul că tot ce avut de spus a fost indicat în expertiza medico-legală făcută de acesta”.
La 23 iunie 2010, anchetatorul a venit cu propunerea de neîncepere a unei cauze penale, pe motiv că expertiza medico-legală dar şi celelalte acţiuni întreprinse în timpul anchetei au fost suficiente drept dovezi pentru a nu începe o urmărire penală pe marginea posibilului omor, totodată subliniind faptul că a trecut o perioadă multă de timp din dată accidentului, drept motiv sunt mai puţine şanse ca să se identifice probe noi, contrarii deciziilor de până acum.
La 5 iulie 2010, procurorul de la sectorul Ciocana a aprobat propunerea anchetatorului din moment ce nu au existat dovezi care să confirme că victima V. ar fi fost ucisă şi nu că nu a avut loc un act de suicid.
La 20 august 2010, reclamanta a depus o cerere la judecătoria sectorului Ciocana contestând decizia procurorului de sector. Instanţa a decis că cererea este nefondată, fiind respinsă.
În faţa Curţii reclamanta s-a plâns că autorităţile Republicii Moldova nu au efectuat o anchetă eficientă cu privire la moartea fiului ei, contrar cerinţelor articolului 2 al Convenţiei.
Poziţia Guvernului:
Guvernul a declarat că ancheta în privinţa decesului V. a fost eficientă. Toate măsurile de anchetă au fost efectuate imediat după descoperirea corpului (autopsia şi audierea persoanelor). În timp ce anumite omisiuni a avut loc iniţial, acestea nu au fost de aşa natură gravă, care ar fi subminat eficienţa investigaţiei.
Raţionamentele CEDO:
Curtea a declarat că conform articolul 1 al Convenţiei, statul, în persoană Republica Moldova, are obligaţia de a proteja dreptul la viaţă oricărei „persoane aflat sub jurisdicţia”[1] sa, fapt ce presupune implicit că trebuia să existe o investigaţie oficială eficientă, în condiţiile în care persoana decedată a fost găsită în condiţii suspecte. Curtea a accentuat că din simplul fapt că autorităţile au fost informate cu privire la moarte persoanei V, dă naştere de ipso facto la obligaţia în temeiul articolului 2 al Convenţiei de a efectua o investigaţie efectivă privind in ce circumstanţe a avut loc accidentul, ţinând cont de faptul că organul de urmărire penală este responsabil având în vedere că „scopul esenţial al unei astfel de investigaţii este de a asigura efectivitatea punerii legislaţiei interne în aplicare pentru a proteja dreptul la viaţă…”[2]. În aceste condiţii Curtea a subliniat faptul că „…orice deficienţă în cadrul anchetei care subminează capacitatea de a stabili cauza decesului, sau a persoanei sau a persoanelor responsabile, riscă să submineze acest standard”[3].
De asemenea ,Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a remarcat neconcordanţă în activitatea organului de urmărire penală, prin faptul că anchetatorul a propus de cel puţin 8 (opt) ori să nu se iniţieze cauză penală, acţiuni ce au fost respinse atât de procuror cât şi de judecător, acesta din urmă subliniind că au existat „omisiuni inexplicabile”[4], iar decizia anchetatorului a fost una prematură.
Totodată Curtea a constatat că deciziile procurorului de a nu iniţia o anchetă penală precum şi decizia judecătorului de instrucţie din 20 august 2010, au omis în totalitate faptul de a satisface cerinţele cererii reclamantei Vasîlca de a obţine informaţii de la operatorul de telefonie mobilă, informaţii relevante pentru caz privind persoana (persoanele ) cu care a vorbit victima V . înainte de moartea acestuia, precum şi declaraţiile făcute de către lucrătorii magazinului din apropiere, menţionate de către reclamantă în plângerea sa din 1 august 2008.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, obligaţia procedurală decurge de la articolul 2 şi este în primul rând una primară. Astfel că, Curtea subliniază cerinţa de expediţie rezonabilă în cazurile referitoare la pierderi de vieţi omeneşti. Durata anchetei (doi ani şi cinci luni) - nu poate fi justificată de complexitatea acesteia sau orice alte dificultăţi obiective. Prin urmare, reclamantul Vasîlca a avut motive întemeiate pentru a pune la îndoială procedura de investigaţie a autorităţilor, cu atât mai mult cu cât ea s-a plâns de acţiunile întârziate ale autorităţilor competente, fără a primi un răspuns rezonabil în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
În plus, astfel cum reiese din decizia judecătorului de instrucţie, autorităţile nu au implicat reclamantul în cadrul anchetei în suficientă măsură. Curtea a subliniat în mai multe rânduri că implicarea serveşte pentru a asigura responsabilitate publică a autorităţilor şi monitorizare publică a acţiunilor lor în astfel de situaţii, în măsură necesară pentru a proteja interesele legitime ale persoanei. În acest caz, reclamantul a avut un interes puternic şi legitim în desfăşurarea investigaţiei, drept pentru care i s-ar fi putut oferi statut special conform Codului de procedură penală. Totodată Curtea nu acceptă argumentele Guvernului cu privire la acest punct şi subliniază că articolul 2 necesită aplicat mai mult decât pur şi simplu pentru informare, ţinând cont de faptul că ancheta se efectuează pentru a se identifica cauzele accidentului şi nu pentru rudele victimei. Mai mult decât atât, întârzierile substanţiale în procedurile de investigaţie nu sunt acceptabile.
Curtea a observat că, în timp ce ancheta cu privire la moartea lui V. a început imediat, nu a fost iniţiată o urmărire penală formală.
De asemenea, Curtea notează că Guvernul nu a comentat în niciun mod specific afirmaţia reclamantului în ce priveşte lipsa unei investigaţii adecvate prin întreprinderea unor anumite acţiuni, cum ar fi audierea experţilor şi a altor martori decât cei audiaţi iniţial. Acest lucru într-adevăr ar fi împiedicat în multe situaţii, precum cea descrisă în decizia procurorului din 29 decembrie 2009 în care se susţine că medicul legist a refuzat să ofere informaţii suplimentare pe marginea autopsiei, sau cea descrisă în decizia judecătorului de instrucţie din 17 septembrie 2009 în care s-a afirmat că un număr anumit de acţiuni solicitate de către investigator nu au fost efectuate în totalitate de către alte autorităţi.
Decizia CEDO:
În concluzie, având în vedere modul în care moartea victimei V. a fost investigată, din momentul în care s-a început ancheta, s-au identificat omisiuni în procedura de examinare a unor probe menţionate de către solicitant, implicarea foarte limitată al reclamantei, Curtea consideră că ancheta nu a fost una "efectivă" în sensul jurisprudenţei sale. A existat o încălcare a articolului 2 al Convenţiei.
Costuri şi cheltuieli
Reclamantul a solicitat 100.00 euro cu titlul de prejudiciu moral cauzat ca urmare a efectelor eşuate ale anchetei şi fără efect în cazul decesului fiului său.
Având în vedere circumstanţele prezentei cauze, Curtea acordă reclamantului 12.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
Reclamantul a pretins, de asemenea, 422 euro pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Ea a prezentat o listădetaliată a orelor lucrate de către avocatul său asupra cauzei. Curtea consideră că este rezonabil să accepte pretenţia reclamantului în întregime.
Hotărârea în original poate fi accesată la:
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140780
Direcţia drepturile omului şi cooperare externă
[1] Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi a luibertăţilor fundamentale, Biroul de informare al Consiliului Europei în Moldova, Chişinău 2004, p. 3
[2] European Court for Human Right, Third Section, Case „Vasîlca vs. Republic of Moldova”, 11 february 2014, p.9/28, France
[3] Idem
[4] European Court for Human Right, Third Section, Case „Vasîlca vs. Republic of Moldova”, 11 february 2014, p.9/30, France