La 17 septembrie 2013 CEDO a pronunţat hotărîrea Danalachi c.Moldovei (cererea nr.25664/09).

În cauza Danalachi c. Moldovei, reclamanta Angela Danalachi, la 3 martie 2008 a fost condamnată de judecătoria Cantemir pentru sustragerea ilegală a unor sume de bani colectate de comunitatea sa în scopul finanţării unor sărbători (1,400 Lei).

La 7 iulie 2008 Curtea de Apel Cahul a casat parţial soluţia primei instanţe şi a condamnat-o la plata unei amenzi în mărime de 600 unităţi convenţionale (12,000 Lei). Decizia Curţii de Apel a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie la 26 noiembrie 2008.

Reclamanta a solicitat extinderea perioadei de achitare a amenzii deoarece la acel moment era în incapacitate de plată, fiind mamă solitară a unui copil mic şi fiind însărcinată. Instanţa a acceptat cererea sa şi i-a permis extinderea termenului pentru două luni. Însă, reclamanta nu a achitat în termen amenda.

La 20 februarie 2009 executorul judecătoresc de la Oficiul de executarea Cantemir a solicitat judecătoriei Cantemir să schimbe pedeapsa în formă de amendă cu una non privativă de libertate. Reclamanta nu a fost asistată de un avocat. Ea a solicitat instanţei să îi schimbe pedeapsa cu o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a notat că va încerca să obţină banii necesari pentru plata amenzii până la sfârşitul anului. În aceeaşi zi instanţa a acceptat cererea executorului judecătoresc şi i-a aplicat reclamantei pedeapsa sub formă de detenţie pe o perioadă de 12 luni (pentru fiecare lună 50 unităţi convenţionale). Instanţa a reţinut că legea interzice aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii femeilor însărcinate.

Reclamanta a fost arestată în aceeaşi zi şi plasată în detenţie. La 21 februarie 2009 avocatul a depus apel.

La 12 martie 2009 Curtea de Apel Cahul a admis apelul şi a casat soluţia primei instanţe. Instanţa a reţinut că reclamanta nu a beneficiat de asistenţă juridică în timpul examinării cauzei la 20 februarie 2009, în pofida faptului că ea avea acest drept garantat prin lege.

La 25 martie 2009 avocatul reclamantei a depus o cerere la judecătoria Cantemir pentru urgentarea examinării acestui caz, având în vedere că între timp amenda a fost achitată. El a mai menţionat că reclamanta este deţinută ilegal.

La 31 martie 2009 judecătoria Cantemir a admis cererea avocatului şi a încetat procedura iniţiată de executorul judecătoresc. Reclamanta a fost eliberată în aceeaşi zi.

În faţa Curţii reclamanta s-a plâns de violarea art. 5 CEDO, deoarece a fost deţinută ilegal în perioada 12 şi 31 martie 2009. De asemenea, invocând art. 6, 7 şi 13 CEDO ea s-a plâns că a fost condamnată ilegal deoarece nu a comis nici o faptă ilegală. În continuare, ea a invocat violarea art. 6 § 3 CEDO, deoarece nu a fost asistată de un avocat la examinarea cauzei din 20 februarie 2009. În final reclamanta s-a plâns de violarea art. 1 protocolul nr. 4 CEDO, deoarece ea a fost arestată pentru incapacitatea de a-şi stinge datoria.

Curtea a constatat în unanimitate violarea articolului 5 din Convenție, notând că la 12 martie 2009 Curtea de Apel a casat decizia din 20 februarie 2009 și a expediat cauza la rejudecare. Din acest moment reclamanta nu era subiectul unei detenții legale urmare a unei condamnări de către o instanță competentă, având în vedere că condamnarea inițială nu prevedea detenție. Corespunzător, privarea reclamantei de libertate după 12 martie 2009 urma să aibă la bază alte temeiuri de detenție prevăzute în Articolul 5 § 1 din Convenție, pentru a respecta principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi deprivat arbitrar de libertate.

Curtea a reiterat că este competența instanțelor naționale să decidă dacă o persoană urmează a fi deținută în circumstanțe particulare. Totuși, în fiecare caz temeiul legal pentru detenție trebuie clar și instanțele trebuie să motiveze o atare detenție. Ea a observat că în decizia din 12 martie 2009 Curtea de Apel nu a depus nici un efort pentru a analiza temeiuri legale și justificarea detenției reclamantei. De fapt, extinderea termenului detenției reclamantei a fost doar menționată, fără a aduce careva motive. Mai mult decât atât, instanța a eșuat să specifice perioada de detenție.

Restul pretențiilor din cererea reclamantei au fost respinse ca vădit inadmisibile.

Reclamantul a solicitat EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat reclamantei suma de EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral.

În fața Curții reclamanta a fost reprezentat de către I. Grecu, avocat din Cahul.

Hotarîrea integrală în versiunea română o găsiţi accesînd linkul de mai jos.

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140971