Print 

La 15 octombrie 2026, s-a desfășurat reuniunea Comitetului Director pentru implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025 – 2028.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Consiliului Europei, ai instituțiilor publice, ai societății civile și a avut drept scop evaluarea rezultatelor primului an de implementare a Planului, examinarea provocărilor și identificarea direcțiilor viitoare de cooperare.

În intervenția sa, președinta interimară a CSJ, Stela Procopciuc, a apreciat sprijinul constant oferit de Consiliul Europei în procesul de reformare a sistemului judecătoresc din Republica Moldova și, în mod special, contribuția la consolidarea capacităților instituționale ale Curții Supreme de Justiție.

„Valoarea cooperării cu Consiliul Europei se reflectă nu doar în documentele elaborate sau în activitățile desfășurate, ci, mai ales, în contribuția acestora la dezvoltarea durabilă a capacităților instituționale ale Curții Supreme de Justiție”, a subliniat președinta interimară.

Pentru instanța judecătorească supremă, cooperarea cu Consiliul Europei s-a concretizat, în special, prin proiectul „Consolidarea capacității instituționale a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova”, implementat în două faze.

Prima fază, desfășurată în perioada aprilie 2024 – septembrie 2026, a vizat consolidarea capacităților profesionale ale judecătorilor, asistenților judiciari și personalului din cadrul Secretariatului, îmbunătățirea mecanismelor de uniformizare a practicii judiciare și dezvoltarea cadrului de organizare și funcționare a Curții.

Un rezultat considerabil al cooperării îl constituie adoptarea, la 4 septembrie 2026, a Strategiei de dezvoltare a Curții Supreme de Justiție pentru perioada 2026 – 2030 și a Planului de acțiuni aferent, precum și a Regulamentului privind organizarea și funcționarea CSJ. Ulterior, la 8 octombrie 2026, a fost aprobată Strategia de comunicare a instanței. Elaborate cu sprijinul experților Consiliului Europei, aceste documente stabilesc prioritățile de dezvoltare instituțională, clarifică responsabilitățile și contribuie la eficientizarea activității interne.

O altă direcție importantă a cooperării o reprezintă îmbunătățirea calității hotărârilor judecătorești și uniformizarea practicii judiciare. Activitățile desfășurate cu sprijinul experților Consiliului Europei au contribuit la consolidarea capacităților profesionale ale judecătorilor și asistenților judiciari, cu accent pe îmbunătățirea raționamentului juridic, a structurii și clarității hotărârilor judecătorești.

A doua fază a proiectului, lansată în aprilie 2026 și planificată până în decembrie 2028, pune accent pe modernizarea paginii web a Curții Supreme de Justiție și dezvoltarea unei baze de date a jurisprudenței. În acest scop, au fost desfășurate consultări și ședințe de lucru pentru identificarea necesităților instituționale și definirea cerințelor tehnice. Instrumentele digitale preconizate vor facilita accesul profesioniștilor dreptului și al publicului la jurisprudență și informații despre activitatea instanței.

În perioada următoare, Curtea va continua implementarea Strategiei de dezvoltare instituțională, consolidarea mecanismelor de uniformizare a jurisprudenței, dezvoltarea capacităților profesionale și manageriale și avansarea proiectelor de digitalizare.

Curtea Supremă de Justiție consideră cooperarea cu Consiliul Europei un sprijin indispensabil pentru dezvoltarea instituțională și realizarea obiectivului unei justiții eficiente, transparente și previzibile, care să contribuie la creșterea calității actului de justiție și la consolidarea încrederii în sistemul judecătoresc.

 

Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul