Curtea Supremă de Justiție exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei îndoliate, rudelor, prietenilor și tuturor celor apropiați, în legătură cu trecerea în neființă a domnului Sergiu Furdui, fost judecător al Curții Supreme de Justiție.
Sergiu Furdui și-a început activitatea în anul 1995, în calitate de vicepreședinte al Judecătoriei Hâncești.
Între anii 2003 și 2012 a exercitat funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, iar în perioada 2007 - 2012 a deținut funcția de vicepreședinte al Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție. De-a lungul carierei sale, a demonstrat înalt profesionalism, competență, echilibru și responsabilitate, contribuind în mod semnificativ la înfăptuirea actului de justiție și la consolidarea autorității puterii judecătorești.
Prin activitatea și devotamentul său, a avut o contribuție importantă la dezvoltarea sistemului judecătoresc, câștigând respectul și aprecierea colegilor, precum și a tuturor celor cu care a colaborat.
În aceste momente de grea încercare, Curtea Supremă de Justiție transmite întreaga sa compasiune familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică să-i fie amintirea.
