Curtea Supremă de Justiție continuă să-și consolideze capacitățile instituționale, cu sprijinul Consiliului Europei
Curtea Supremă de Justiție a găzduit astăzi prima reuniune a Comitetului Director, organizată în cadrul proiectului „Consolidarea capacității instituționale a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova (Faza II)”, implementat cu sprijinul Consiliului Europei.
Evenimentul marchează lansarea oficială a celei de-a doua faze a proiectului, care are drept obiectiv consolidarea capacității instituționale a Curții Supreme de Justiție și sprijinirea implementării reformei judiciare inițiate prin Legea nr. 64 din 30 martie 2023.
Reuniunea a fost deschisă de Stela Procopciuc, președinta interimară a Curții Supreme de Justiție și de Mariana Chicu, șefă de unitate, Directoratul General Drepturile Omului și Statului de Drept din cadrul Consiliului Europei, care au evidențiat importanța coordonării strategice pentru asigurarea unei implementări eficiente și coerente a reformei.
În cadrul ședinței, participanții au examinat și aprobat cadrul de guvernanță al proiectului, au validat prioritățile strategice și au discutat planul de activități pentru perioada aprilie - decembrie 2026.
Proiectul vizează, cu prioritate, consolidarea mecanismelor de unificare a practicii judiciare, sporirea eficienței instituționale, dezvoltarea accesului la jurisprudență prin instrumente digitale, precum și întărirea comunicării instituționale, respectiv a transparenței. Totodată, acesta include activități menite să dezvolte capacitățile profesionale ale judecătorilor, ale angajaților, în conformitate cu standardele europene.
La reuniune au participat, alături de reprezentanții Curții Supreme de Justiție, ai Consiliului Europei și delegați ai instituțiilor partenere — precum Ministerul Justiției, Agenția pentru Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească.
Prin lansarea acestei noi etape de cooperare, Curtea Supremă de Justiție reiterează angajamentul său pentru promovarea unei justiții de calitate, eficiente, transparente, în deplină concordanță cu obiectivele reformei judiciare și cu standardele europene în domeniu.
Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul



