Judecători ai Curții Supreme de Justiție au participat, la 20 februarie 2026, la conferința de analiză post-electorală dedicată alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Evenimentul a fost organizat de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul Europei, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, International IDEA și IFES Moldova.
CSJ a fost reprezentată de judecătorii Oxana Parfeni și Gheorghe Stratulat, care au intervenit în cadrul atelierului dedicat contestațiilor electorale. Discuțiile au vizat problemele apărute în practică, soluțiile pronunțate de instanțe și dificultățile întâlnite în examinarea litigiilor generate de scrutinul parlamentar din 2025.
Judecătorii au vorbit despre experiența instanței supreme în aceste cauze și despre necesitatea unor soluții clare și consecvente, astfel încât legea electorală să fie aplicată unitar, iar hotărârile instanțelor să fie previzibile.
La conferință au participat funcționari electorali, reprezentanți ai autorităților publice, experți și observatori naționali și internaționali. Schimbul de opinii a permis o analiză directă a modului în care au fost organizate alegerile, a aspectelor care au funcționat bine și a celor care pot fi îmbunătățite.
Evenimentul a oferit un cadru deschis pentru a discuta despre lecțiile scrutinului din 2025 și despre pașii necesari pentru a consolida încrederea în procesul electoral și realizarea angajamentelor asumate în cadrul integrării europene.
Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul

