În data de 11 decembrie 2025, preşedinta interimară a Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc, împreună cu judecătorii instanței, Vladislav Gribincea și Alexandru Negru, au avut o întrevedere cu reprezentanții Departamentului pentru Executarea Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).
Din componența delegației au făcut parte Frédéric Dolt, șeful Departamentului pentru Executarea Hotărârilor CtEDO, Tatiana Cojocaru, șefa Secției a III-a din cadrul Departamentului pentru Executarea Hotărârilor CtEDO și Călin Drugaliov, jurist, Departamentul pentru Executarea Hotărârilor CtEDO. Reprezentanții Departamentului au fost însoțiți de Andrei Briceac, agent guvernamental.
În intervenția sa, preşedinta interimară, Stela Procopciuc, a menționat că întrevederea nu reprezintă doar un schimb de informații, ci și o oportunitate reală de a identifica soluții comune și durabile pentru eficientizarea proceselor, de a identifica problemele și de a înțelege cum pot fi soluționate pe viitor, astfel încât încălcările să nu mai persiste.
Tematica întrevederii s-a concentrat pe executarea hotărârilor CtEDO, fiind discutate aspecte ce țin de examinarea de către instanțele naționale a cererilor ce vizează custodia copiilor și stabilirea graficului de întrevederi cu părinții, în cazurile de violență domestică, analizate prin prisma cauzei Luca vs Republica Moldova, precum și practica judiciară în acest domeniu.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, a fost abordată și examinarea cererilor de către instanțele naționale, în temeiul Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, subiect reflectat în grupul de cauze Crețoi vs Republica Moldova.
Notăm că șeful Departamentului pentru Executarea Hotărârilor Curții Europene, Frédéric Dolt, se află în vizită în Republica Moldova cu ocazia Conferinței Internaționale „Sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului – Executarea Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului”.
Direcţia Monitorizare şi Relaţii cu Publicul


