C.W. v. Elveția - 67725/10

Hotărârea din 23.9.2014 [Secția a II-a]

Articolul 5

Articolul 5-1

Privarea de libertate

Reluarea internării în scopuri terapeutice având la bază lipsa ameliorării condiției pacientului de la momentul întocmirii raportului psihiatric, cu doi ani înainte: nicio încălcare

În fapt – În septembrie 2001, reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Sentința fusese suspendată în vederea aplicării unui „ordin de tratament spitalizat". Pe 15 mai 2007, când a expirat termenul inițial indicat în ordinulde tratament, autoritățile au respins cererea reclamantului privind eliberarea condiționată, prelungind termenul ordinului cu încă cinci ani. Reclamantul a solicitat extinderea termenului cu cel mult doi ani.

Pe 19 aprilie 2010, Tribunalul de district a extins termenul din ordin cu încă cinci ani. Instanța și-a motivat decizia în baza opiniei a doi medici dintr-o scrisoare datată cu 16 martie 2010. Medicii au confirmat concluziile unui raport terapeutic întocmit în iulie 2008 de către psihiatrii centrului în care a fost internat reclamantul și au declarat că, în opinia lor, nu este necesar un nou raport de expertiză, pentru că starea reclamantului nu se ameliorase. Aceștia au recomandat administrarea unui tratament de lungă durată într-un mediu sigur pentru reclamant și prelungirea termenului ordinului pentru încă cinci ani. De asemenea, cei doi medici i-au recomandat Curții cantonale dispunerea efectuăriiunui expertize externe, pentru a nu i se crea reclamantului impresia existenței unei abordări părtinitoare.

Reclamantul a susținut, în esență, că având în vedere distanţa din ce în ce mai mare de timp dintre condamnarea inițială și extinderea ordinuluide tratament la care fusese supus, judecătorul ar fi trebuit să dispună o reevaluare completă a periculozității sale, care să fie efectuată de către un medic expert independent.

În drept – Articolul 5 § 1: Hotărârea în discuție s-a bazat pe opinia psihiatrilor centrului în care fusese tratat reclamantul. Reclamantul nu a susținut că și-a pierdut încrederea în personalul care îl trata, că boala sa fusese incorect diagnosticată sau că tratamentul medicamentos primit în centru nu a fost unul adecvat. Diferențele de opinie ale reclamantului cu cele ale personalului medical, ale cărui imparțialitate și fidelitate față de regulile de conduită profesională nu le contestase niciodată, nu se refereau la fondul ordinului care dispunea tratamentul, ci, în mod esențial, la durata acestuia. Mai mult,chiar și pe parcursul ultimelor proceduri din fața Tribunalului districtual din iulie 2012, reclamantul nu a contestat ordinul ca atare, ci a solicitat doar ca acesta să fie prelungit cu doi ani și nu cu cinci.

În aceste circumstanţe, Curtea cantonală a fost îndreptățită să se bazeze în ceea ce a decis în hotărârea sa din 19 aprilie 2010 pe opinia celor doi medici și pe rapoartele experților psihiatri din 2008 și 2009, atunci când a stabilit durata internării, care fusese concepută să reducă riscul comiterii unei infracțiuni repetate legate de tulburarea reclamantului. În absența unei pretenții clare privind validitatea științifică și etică a acestei opinii și a rapoartelor experților psihiatrici din 2008 și 2009, nu fusese necesară o opinie medicală externă.

Prin urmare, Curtea nu a identificat, asemenea Curții Federale în hotărârea din 4 octombrie 2010 – care fusese însoțită de motive detaliate –, că hotărârea Curții cantonale prezentase vreo urmă de arbitrariu.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Ruiz Rivera v. Elveția, 8300/06, 18 februarie 2014, Nota informativă 171)