Ólafsson v. Islanda - 58493/13

Hotărârea din 16.3.2017 [Secţia I]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Redactor amendat pentru publicarea unor afirmaţii privind abuzarea unor copii de către o persoană care participa la alegeri: încălcare

În fapt – Reclamantul, redactor al unui site de ştiri, publicase câteva afirmaţii ale unor două surori potrivit cărora, o rudă de-a lor, care participa la alegeri, le abuzase sexual atunci când acestea erau mici. Ruda a acţionat reclamantul în judecată pentru defăimare şi a cerut infirmarea unor afirmaţii. Curtea Supremă a constatat caracterul defăimător al afirmaţiilor care insinuau că ruda era vinovată de abuzarea copiilor şi a obligat reclamantul la plata de compensaţii. În procedurile din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 10 de încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare.

În drept – Articolul 10: Problema violenţei sexuale împotriva copiilor reprezenta o temă serioasă de interes public. Participând la alegerile generale, ruda trebuia să aibă în vedere că a intrat, în mod inevitabil şi conştient, în domeniul public şi că s-a expus analizei detaliate a acţiunilor sale. Cerinţa generală pentru jurnalişti de a se distanţa în mod sistematic şi formal de conţinutul redării unor afirmaţii care i-ar putea insulta sau provoca pe alţii sau care le-ar putea prejudicia reputaţia nu putea fi reconciliată cu rolul presei de a oferi informaţii privind evenimentele, opiniile şi ideile curente. Sancţionarea unui jurnalist pentru sprijinirea diseminării unor afirmaţii făcute de către o altă persoană într-un interviu putea afecta în mod serios contribuţia presei la dezbaterea chestiunilor de interes public şi nu trebuia avută în vedere decât dacă existau motive deosebit de puternice pentru a o face. Jurnalistul care a scris articolele încercase să stabilească credibilitatea surorilor şi adevărul susţinerilor prin intervievarea mai multor persoane relevante, iar rudei i s-a dat posibilitatea să comenteze afirmaţiile. În aceste circumstanţe, fiind conştientă că reclamantul era redactor, nu jurnalist, Curtea a considerat că reclamantul a acţionat cu bună-credinţă şi s-a asigurat că articolul fusese scris cu respectarea obligaţiilor jurnalistice obişnuite de a verifica o afirmaţie de fapt. Era clar că afirmaţiile în discuţie fuseseră făcute de către surori. Acestea scriseseră anterior o scrisoare care conţinea o parte din acele afirmaţii şi o trimiseseră rudelor lor, poliţiei şi serviciilor de protecţie a copilului. Ele au publicat acea scrisoare şi afirmaţiile în discuţie pe propriul lor website, înainte ca articolele să fie publicate de către redactor.

Exista posibilitatea ca ruda să iniţieze o acţiune în defăimare, potrivit dreptului naţional, împotriva surorilor şi fusese semnificativ faptul că acesta optase doar pentru acţionarea în judecată a redactorului reclamant. Deşi plata compensaţiei la care fusese obligat reclamantul nu constituia o sancţiune cu caracter penal, iar cuantumul acesteia nu păruse unul mare în contextul stabilirii proporţionalităţii, indiferent dacă sancţiunea impusă era una minoră, ceea ce a contat a fost chiar existenţa unei hotărâri împotriva persoanei vizate, chiar dacă această hotărâre avea doar un caracter civil. Orice restricţie nejustificată a libertăţii de exprimare presupunea, în mod efectiv, riscul obstrucţionării sau al paralizării redării de către media a problemelor similare.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: nici un capăt de cerere cu referire la prejudiciul suferit.