Van Wesenbeeck v. Belgia - 67496/10 și 52936/12

Hotărârea din 23.5.2017 [Secția a II-a]

Articolul 6

Procedură penală

Articolul 6-1

Proces echitabil

Egalitate de arme

Confidențialitatea identității și a rapoartelor întocmite de către agenți sub acoperire: nicio încălcare

Articolul 6-3-d

Interogarea martorilor

Refuzul instanței de judecată de a interoga agenții sub acoperire: nicio încălcare

În fapt – În 2011, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru apartenența la un grup criminal internațional. Dosarul penal (accesibil pentru apărare) conținea inclusiv rezultatele unei anchete „proactive” care a presupus recurgerea la practica agenților sub acoperire. Reclamantul s-a plâns fără succes de încălcarea drepturilor sale la apărare, pentru că nu a putut interoga sau solicita interogarea agenților sub acoperire și pentru că nu a putut avea acces la dosarul confidențial separat, care conținea rezultatul direct al activității acestora.

Dreptul belgian permitea, în anumite condiții, păstrarea de către ministerul public a unui dosar separat și confidențial care conține autorizațiile și rapoartele privind implementarea anumitor metode speciale de cercetare. În speță, parchetul a autorizat, în 2006, infiltrarea și ținerea sub observație. Acea anchetă „proactivă” fusese urmată, în 2008, de o instrucție judiciară și de o anchetă clasică (ascultări și percheziții). În 2010, camera de punere sub acuzare a stabilit că ancheta fusese legală, iar dosarul cauzei complet.

În drept

Articolul 6 § 1: Cu privire la imposibilitatea de a accesa dosarul confidențial – Potrivit dreptului belgian, motivul pentru care dosarul este confidențial urmărește protejarea, prin anonimizare, a securității agenților sub acoperire și păstrarea secretului metodelor utilizate. Acest motiv este permis de jurisprudența Curții.

Mai mult, legea limitează conținutul dosarului confidențial la elementele de natură să compromită aceste scopuri. Toate celelalte informații (în special natura metodelor de cercetare utilizate, motivele acestora și etapele de punere în aplicare a lor) trebuie incluse în dosarul penal, care poate fi contestat.

În dreptul belgian, verificarea folosirii corecte a anumitor metode de cercetare este de competența camerei de punere sub acuzare. Această jurisdicție independentă și imparțială verifică, de asemenea, caracterul complet al dosarului penal, deci indirect a necesității de a exclude anumite informații. În speță, instanța de instrucție a fost în măsură să se pronunțe cu privire la caracterul adecvat al corespondenței dintre dosarul confidențial și dosarul penal, acesta din urmă conținând procesul-verbal de punere în aplicare și elementele neconfidențiale ale instrucției proactive.

Nimic nu sprijină afirmația reclamantului potrivit căreia el fusese victima unei provocări. Mai mult, instanțele au constatat, după studierea dosarului penal, că nu era cazul. În special camera de punere sub acuzare a putut constata că inițierea unei cercetări proactive fusese justificată de motive suficiente; aceste motive fuseseră menționate în procesele-verbale anexate la dosarul penal și relatate în concluziile scrise ale ministerului public, la fel de accesibile pentru reclamant.

Așadar, limitarea drepturilor apărării fusese justificată și compensată suficient de controlul operat anterior de camera de punere sub acuzare.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 6 §§ 1 și 3 d): Cu privire la imposibilitatea de a-i interoga pe agenții sub acoperire – Agenții infiltrați erau asimilați martorilor protejați, iar Curtea a examinat capătul de cerere potrivit următoarelor trei criterii (Schatschaschwili v. Germania [MC], 9154/10, 15 decembrie 2015, Nota informativă 191).

a) Motivele refuzului interogării agenților sub acoperire – În principiu, ține de judecătorul național să aprecieze necesitatea sau oportunitatea citării unui martor. În speță, jurisdicțile interne au stabilit: pe de o parte, că securitatea agenților sub acoperire și importanța anonimatului în perspectiva reangajării lor se opune unei confruntări; pe de altă parte, că apărarea nu a indicat nicio întrebare care să le fie adresată și al cărei răspuns să nu existe în dosar. Refuzul instanțelor belgiene de a-i interoga pe agenții sub acoperire fusese bazat, așadar, pe motive serioase.

b) Greutatea mărturiilor în discuție pentru condamnare – Chiar dacă acestea nu au constituit singura bază sau baza decisivă pentru condamnarea reclamantului, Curtea a admis că probele agenților sub acoperire i-au putut crea obstacole apărării.

c) Garanțiile procedurale compensatoare – O importantă garanție a caracterului echitabil al procesului fusese oferită de către camera de punere sub acuzare: această instanță independentă și imparțială a putut verifica identitatea agenților sub acoperire și încrederea în aceștia prin controlul corectitudinii acțiunilor lor; cu acea ocazie, reclamantul a putut contesta metodele de cercetare utilizate și susține că este victima unei provocări. În fața instanțelor de judecată, refuzul dat cererii sale fusese motivat în mod detaliat.

Cu certitudine, dosarul nu a stabilit că instanțele au acordat o atenție deosebită declarațiilor agenților sub acoperire pentru că aceștia nu au compărut în fața lor. Totuși, Curtea remarcă alte garanții procedurale de natură să contrabalanseze dificultățile care puteau apărea pentru apărare: acuzatul a putut chema martori, în privința acțiunilor agenților sub acoperire; rapoartele întocmite de cei doi agenți și rezultatele lor au putut fi comparate și confruntate cu elementele obiective acumulate ca urmare a perchezițiilor și a audierilor.

Așadar, reclamantul a putut contesta probele obținute prin intervenția agenților sub acoperire. Imposibilitatea de a-i chestiona nu a compromis caracterul echitabil al procedurilor ca întreg.

Concluzie: nicio încălcare (patru voturi la trei).